Rosso-nerii lui Flavius Stoican au făcut legea pe gazon, ultrașii de la Sud Steaua, în tribună!
CSM Reșița a mitraliat-o pur și simplu pe CSA Steaua București în prima rundă din 2024 a Ligii 2 de fotbal, scor 3-1 (1-1) și l-a făcut pe antrenorul Daniel Oprița să-i fie rușine la el acasă de modul în care s-a prezentat echipa Armatei în Valea Domanului.
Fotbaliștii reșițeni nu s-au lăsat deloc impresionați de sigla de pe tricourile vizitatorilor și au controlat jocul de la un capăt la altul. Așa cum la finele partidei recunoștea și Daniel Oprița, Steaua a fost astăzi doar în peluză. Pe gazon, o echipă oarecare, care a făcut figurație. Asta nu ia însă din meritele rosso-nerilor, care au interpretat perfect partitura tehnică pe care Stoican o dezvăluise la conferința de presă premergătoare meciului.
Drăghiceanu, în minutul 20, după o execuție superbă, a lovit transversala și a făcut primul gol, marcat de Rimovecz, un alt remarcat al partidei. 15 minute mai târziu, golgheterul militarilor, Chipirliu, a trimis tare, pe jos, în 6 metri, mingea l-a lovit pe Elton da Silva și a ricoșat în poarta lui Rus pentru 1-1. Stăpână pe ea, Reșița s-a grăbit să reia jocul și să caute din nou avantajul pe tabela de marcaj. L-a găsit la 3 minute după pauză, când Drăghiceanu s-a dovedit inspirat de la punctul cu var și a transformat un penalty obținut de Burlacu. Dar și peste alte două, când tot decarul rosso-nerilor a înșirat mai mulți adversari cu driblingurile sale și l-a bătut pe Frănculescu cu un șut plasat, în stânga portarului. CSA Steaua n-a avut replică până la final, asta și pentru că Dudea, perfect pe toată durata întâlnirii, a oprit orice încercare timidă a oaspeților de a crea pericol. Reșița bate meritat o Stea căzătoare și începe să spere meritat la play-off.
Daniel Oprița a părăsit stadionul cu capul plecat, iar la conferința de presă i-a desființat pur și simplu pe cei care îmbracă astăzi tricoul cu sigla Stelei. Totodată, cu fair-play-ul care îl caracterizează, a recunoscut că victoria CSM-ului a fost meritată.
Echipa asta nu e Steaua!
„Aș fi avut de contestat anumite faze, dar e greu la scorul ăsta și la ce am jucat noi să mai mă leg de arbitraj. Nu spun lucrurile acestea nu pe ca o scuză, că n-avem nicio scuză la cum ne-am prezentat astăzi. Dezastru, jalnic, rușinos pentru jucători, nu vreau să-i numesc Steaua, pentru că noi nu suntem Steaua la ce am jucat astăzi. Doar cei care au venit să ne susţină în tribună trebuie să fie Steaua, jucătorii, nu. E o rușine ce au făcut. E o rușine la cum au venit la meci. Cam toți, doi-trei dacă pot să evidențiez, în rest… nu pot să spun că noi suntem Steaua! Nu au rușine față de oamenii ăștia care au venit atâția kilometri să îi susțină și să se uite pe tricouri că sunt fotbaliști la Steaua. Să te prezinţi așa, să nu ai rușine, înseamnă că n-ai caracter. N-au caracter acești băieți care au venit să-și bată joc de emblema clubului, de suporteri, de toată lumea! Îmi cer eu scuze în numele suporterilor! M-au tratat cum m-au tratat chiar aici, la Reșița, unde e casa mea, să mă facă de râs. Mie mi-e rușine. Și-au bătut joc de mine, efectiv și-au bătut joc de mine, de staff, de suporteri! Efectiv nu au vrut să joace pentru clubul ăsta!”, a declarat Daniel Oprița.
Reșița nu se mulțumește cu puțin!
Flavius Stoican, antrenorul Reșiței, nu și-a arătat întregul entuziasm și asta doar pentru a-și ține jucătorii cu picioarele pe pământ. „O victorie importantă pentru noi, pe care o dedicăm oamenilor care iubesc această echipă, oamenilor care au venit la stadion și orașului Reșița, pentru că oraşul avea nevoie de o astfel de bucurie. Am fost echipa care a controlat ostilitățile, care a câștigat mai multe dueluri, care și-a dorit într-adevăr să marcheze goluri. E o victorie meritată. Un alt motiv de bucurie pentru mine este faptul că nici la 3-1 nu voiam să ne oprim. Asta încerc să imprim jucătorilor, să nu ne mulțumim cu puțin. Sunt 3 puncte importante pentru noi, dar nu vom face sărbătoare, trebuie să rămânem conectați, focusaţi, pentru că se pot întâmpla lucruri frumoase la Reșița.”, a comentat tehnicianul de pe banca Reșiței.