Cronicar sportiv cu state vechi, suporter înfocat, autorul unui imn dedicat echipei de fotbal fanion a Banatului de Munte, CSM Reșița

Jurnalistul reșițean Marian Cărăvan, stabilit în prezent în București, a avut o idee pe care a pus-o în aplicare după ore întregi de muncă, apelând la inteligența artificială.

Fostul redactor sportiv al ziarului nostru a creat un imn, omagiu, pentru echipa sa de suflet. „Fotbalul e boală grea! Odată ce te prinde microbul, nu mai scapi! Sportul acesta mie mi-a adus satisfacții, dar și dezamăgiri. Nu de puține ori s-a întâmplat să experimentez un sentiment de tristețe, am și plâns pe stadion, gest pe care cineva care nu se uită la fotbal nu l-ar înțelege. Am început să îndrăgesc acest sport privindu-i pe fotbaliștii Reșiței din anii ’80, dar nu ascund faptul că nu am ratat niciun meci european al Stelei din ’85 până-n ’89 (nu au fost toate la tv, dar mai era și prietenul meu, radioul). De mic urmăream meciuri la tv, ascultam emisiunea „Fotbal minut cu minut” la radio, dar, cel mai important, mergeam pe stadioanele din Reșița. Tatăl meu, microbist pasionat, mă lua cu el la meciuri, la Gloria sau în Valea Domanului. Uneori, băteam și județul, pe la Bocșa, Caransebeș, Anina. Privit prin ochi de copil, fotbalul acelei epoci era fabulos. Mi-ar fi plăcut să văd pe viu golul lui Ladislau Bölöni cu Italia, marile meciuri ale Craiovei Maxima, pe Dinamo și apoi pe Steaua în Cupa Campionilor.”

Ce l-a motivat și care au fost sursele sale de inspirație pentru crearea videoclipului

„Am participat la multe meciuri ale echipei noastre de suflet în calitate de suporter, cântând alături de galeria condusă de Marcel Gușcă. Paradoxal, o situație mai des întâlnită de când m-am stabilit în București. Din 2019 încoace, dintre toate meciurile Reșiței la care am asistat, la unul singur m-am acreditat ca jurnalist. Stând mai aproape de suporteri, m-am gândit cum ar suna un cântec care să cuprindă scandări ale galeriei. A durat ceva timp până am pus în practică această idee, însă parcursul echipei din acest sezon mi-a dat imboldul pentru a mă apuca de treabă. Echipa antrenată de Flavius Stoican evoluează la nivelul ligii secunde și are un sezon 2024-2025 foarte bun. Rossonerii s-au calificat în play-off și au ajuns și în sferturile de finală ale Cupei României. Nu sunt acestea suficiente motive pentru ca eu să fiu inspirat? Se mai adaugă și bucuria realizată joi, 27 martie. CSM Reșița a început fabulos lupta pentru promovarea în Superligă, câștigând cu un neverosimil 4-0 meciul cu Metaloglobus, disputat la Clinceni, în prima etapă a play-off-ului Ligii a-II a.”

Urmează meciul din Cupa României, cu Hermannstadt, pe 2 aprilie, ora 17, iar cu acest prilej pe stadionul din Valea Domanului se va auzi, în premieră, imnul creat de colegul nostru de breaslă.

Pentru realizarea imnului, Marian Cărăvan s-a oprit asupra unor scandări mai vechi, a adaptat versurile și a apelat la Inteligența Artificială. „După aproape o săptămână de lucru, cu ceva nopți nedormite, am creat trei partituri distincte, care alcătuiesc coloana sonoră a videoclipului postat pe pagina personală de Facebook la finalul sezonului regular, duminică, 16 martie, ora 19:26 (oră ce simbolizează anul înființării clubului, 1926). Videoclipul ilustrat cu fotografii realizate de fotoreporterul Miruna Mihancea a fost primit bine de către fani, dovadă cele peste 13.000 de vizualizări. Prima parte a videoclipului conține piesa de rezistență, «Hai Metalul, dă-le gol!» (în stil Power Metal), ce poate fi considerată un imn. Și aici vreau să clarific lucrurile, această creație nu înlocuiește imnul oficial al echipei, «Rossonerii suntem noi». Este doar un alt cântec pentru echipa noastră de suflet, putem să-i spunem și imn, unul care sper să rămână în mentalul colectiv. Imnul a ajuns deja la reprezentanții clubului din Valea Domanului și aștept cu bucurie să-l ascultăm în premieră pe stadionul «Mircea Chivu» la meciul de Cupă cu Hermannstadt, din 2 aprilie.”

În ziua de 4 ianuarie 2026, se vor împlini 30 de ani de când Marian Cărăvan a început efectiv să lucreze în presă, cu precădere în cea sportivă. Modest, stânjenit, a acceptat cu greu să vorbim despre carieră motivând că „încă mai am mult praf de șters până să merit să se scrie despre mine.”

Cum a devenit jurnalist, ce l-a determinat să facă pasul în această zonă? Sunt întrebări la care, totuși, a răspuns: „Încă din școala generală, în anii ’80, cochetam cu jurnalismul, dar, la acea vârstă, totul era o joacă. Urmăream evenimente sportive, chiar mergeam la meciuri de fotbal, fie în Valea Domanului, fie la Gloria, în acea vreme Reșița având două echipe puternice, care ne ofereau adevărate derby-uri locale, printre puținele noastre bucurii din acele vremuri cenușii, în care trezitul cu noaptea-n cap și statul la cozi pentru o sticlă de lapte sau o pâine era sport național. Fire curioasă, ca orice copil de altfel, nu ratam nicio știre sau transmisiune la radio sau din presa scrisă a vremii. De asemenea, nici meciurile transmise la tv, fie că vorbim despre echipa națională, fie ale echipelor noastre de club în cupele europene. Camera mea devenise un studio de radio imaginar, în care eu eram «la butoane». «Sportul», «Scânteia» sau revista «Magazin» constituiau sursele mele de informare pentru buletinele de știri pe care le citeam de parcă eram în radio, iar de la magnetofonul meu Unitra puneam muzică. Ce fericire îmi aducea ceea ce făceam! Nici prin gând nu-mi trecea că joaca mea avea să devină ceva serios nu peste mult timp. Fără să știu, îmi pregăteam terenul pentru viitor. Dar evenimentul care avea să-mi dea direcția s-a produs abia la finalul anului 1995. Joaca de-a jurnalismul a continuat și în liceu, de data asta făceam «presă scrisă», de fapt două coli A4, împăturite, care alcătuiau un «ziar» de opt pagini, scris cu stiloul și în care lipeam poze decupate din ziare și reviste adevărate.”

Cum îți vin ideile, ai nevoie de mai mult timp, scrii instant, cine au fost mentorii tăi, de la cine ai avut ocazia să „furi” meserie?

„Ideile vin și în funcție de evenimentele curente. Dacă scriu cu ușurință sau mai greoi? Aici aș putea cita din antrenori sau sportivi: depinde de forma de moment. Dar când mă fascinează un subiect și mă și implic emoțional, atunci tastele laptopului sunt precum clapele unui pian pentru un pianist într-un concert entuziasmant. Am învățat în timp că documentarea este foarte importantă, de aceea «îmi fac temele» înainte de a discuta cu interlocutorii mei.”

Marian Cărăvan mărturisește că a început această meserie pe cont propriu, iar unul dintre momentele care i-au marcat parcursul a avut loc pe 31 decembrie 1995. Mama, ca toate mamele, a avut un rol important în devenirea profesională a copilului de odinioară.

„Treceam prin fața magazinului Victoria, din Reșița, unde pe atunci era plin de tarabe, și m-am oprit, evident, la ziare și reviste. Mi-a atras atenția o publicație nouă și l-am rugat pe vânzător să mă lase să o răsfoiesc. Era un titlu nou apărut pe piață și trebuia să fiu la curent cu noutățile, nu? Am răsfoit-o, ba chiar am și citit câteva frânturi, dar ceva parcă îmi spunea să o las acolo. Seara, surpriză! Mama a venit de la serviciu fix cu revista pe care eu o răsfoisem curios câteva ore mai devreme. Și acum, după aproape 30 de ani, încă mai cred că mama, care lucra la unul dintre magazinele de la parterul complexului Victoria, m-a văzut (taraba era în fața magazinului) și a vrut să-mi facă o surpriză. Cum am rămas acasă de Revelion, noaptea dintre ani m-a găsit citind revista care avea să consemneze debutul meu în presă. Acasă, în liniște, am găsit anunțul ce îmi scăpase în forfota din oraș: cei de la revistă căutau colaboratori în orașele cu echipe de fotbal în primele două ligi. Atunci mi s-au aprins „beculețele”! Două nume mi-au venit instant în minte: CSM Reșița și Cristi Pușcaș. Și odată cu ele un îndemn: ÎNCEARCĂ! Nu am sunat pe 1 ianuarie, dar pe 2 ianuarie mi-am făcut curaj și am sunat la redacție fix când a trebuit. «Ne bucurăm, la Reșița chiar nu aveam pe nimeni! Aveți voi acolo un fotbalist care a jucat la Dinamo… Cristi Pușcaș!

Poți face un interviu cu el!», s-a auzit de la celălalt capăt al firului. Nu-mi venea să cred! Chiar o să apară numele meu într-o revistă? DA! Dar cum luam eu legătura cu Cristi Pușcaș? O întrebare la care am găsit imediat răspunsul. Cu câteva săptămâni înainte de acest moment m-am reîntâlnit întâmplător prin oraș cu o fosta colegă de bancă din școala generală, Corina Nour, și discutând, inclusiv despre fotbal, mi-a spus că îl cunoaște pe Cristi Pușcaș. O informație ce părea a fi una oarecare la acel moment, dar una care avea să-mi fie de folos nu peste mult timp. Pe 4 ianuarie 1996, cu un reportofon, cu întrebările scrise pe o foaie și cu emoție în glas, stăteam pe o bancă în Sala Polivalentă din Reșița și realizam primul meu interviu din ceea ce urma să devină cariera mea de jurnalist. Am așteptat cu nerăbdare apariția revistei și mi-am cumpărat mai multe exemplare. Îmi aduc aminte că o zi întreagă am stat cu revista în mână, deschisă la pagina unde era publicat interviul meu. Eram atât de fericit! Sunt convins că momentul de fericire nu s-ar fi produs dacă mama mea nu făcea acel gest… Poate că nici nu mai ajungeam jurnalist. Atunci am primit un start pe linie profesională.” 

Alte momente importante sub semnul cifrei 4. „Data de 4 ianuarie s-a dovedit un reper important, pentru că în 1997 pășeam în redacția ziarului Timpul (actualul Jurnal de Caraș-Severin), un ziar înființat pe… 4 ianuarie 1990. După 1996, un an de antrenament, cu diverse colaborări pe zona de presă scrisă și o încercare timidă la radio, în 1997 am început să lucrez cu acte în regulă într-o redacție profesionistă. Acolo am făcut o echipă foarte bună la secția Sport, cu regretatul Marius Moraru, mentorul meu din perioada de început. Pentru mine a fost mai mult decât un coleg, a fost un prieten, un sfătuitor și un om care m-a înțeles și m-a sprijinit uneori poate mai mult decât meritam. Am avut colegi faini, peste tot.”

Care dintre formele de presă în care ai activat (presa scrisă sau audio) crezi că ți s-a potrivit cel mai bine?  „În cea mai mare parte am activat în presa scrisă, unde consider că mă simt și confortabil: ziarul Timpul, apoi Sud-Vestul, din nou la Timpul (care între timp devenise Jurnal de Caraș-Severin) – pe print, Express de Banat (online), toată această perioadă însemnând vreo 21 de ani. Am activat în paralel și în radio mai mulți ani, cu precădere la Radio Reșița, fiind și corespondent zonal pentru Divizia Sport-Radio Timișoara.”

Marian Cărăvan – prezentator de rock

„Puțină lume știe faptul că vocea mea s-a auzit în eter în direct de la microfonul unui post de radio pentru prima oară în iunie 1996, când începuse să emită Radio Reșița. O să râdeți, dar… eram co-prezentator al unei emisiuni de muzică rock! Nicio treabă cu sportul! Poate doar cu buletinele de știri din camera mea. A fost ceva scurt, dar aveam să revin pe frecvența Radio Reșița, nu înainte de a trece pe la Radio 11 Plus (am făcut parte din echipa care a lansat postul, în iulie 1997). Munca în radio mi-a certificat faptul că radioul și ziarul nu se pot concura niciodată, ci mai degrabă se pot completa. Totodată, munca în radio mi-a arătat că punctualitatea și precizia sunt importante și că o singură secundă poate da totul peste cap. «Nu-i ușor, dar e tare frumos», ne spunea de nenumărate ori creatorul radioului reșițean, Doru Dinu Glăvan, un alt mentor care a avut încredere în mine și după ce am încheiat activitatea în radio și am plecat la București.”

De ce ai abandonat presa locală și ai preferat capitala?

„Nu l-aș putea numi neapărat abandon, am rămas într-un fel conectat la presa locală, la oamenii de aici, am mai și publicat articole chiar și în Express de Banat, dar e adevărat că activitatea mea se desfășoară în prezent în București, unde zice-se că se dă ora exactă.

Ideea plecării în Capitală a apărut după ce am decis să renunț la radio, dar pași concreți în acest sens am făcut abia prin 2017. Și nu regret deloc alegerea făcută, pentru că mi-a deschis noi orizonturi. În prezent lucrez la Asociația Presei Sportive din România, iar din noua mea postură am ocazia să cunosc și să iau legătura cu alți jurnaliști sportivi din țară și să fiu la curent cu problemele cu care se confruntă breasla noastră.”

Revista «Sport în România», publicație lunară de cultură și educație sportivă editată de Asociația Presei Sportive din România.

„Mă bucur că am putut include în paginile revistei noastre și sportul din Banatul Montan, drag mie, am scris cu plăcere despre sportivi de top, precum Alina Vuc, Marius Cocioran sau Narcis Mihăilă, am marcat în septembrie 2019 împlinirea a 30 de ani de la primul titlu de campion mondial cucerit de Francisc Vaștag, iar în decembrie 2024 am scris cu entuziasm despre cele șapte decenii care au trecut de la performanța uriașă a fotbalului reșițean: cucerirea de către Metalul (echipă de Divizia B la acel moment) a Cupei României în 1954. Am intrat în colectivul redacțional la numărul 57, iar la ora la care realizăm acest dialog se pregătește să iasă de sub tipar numărul 135. Prezența la București îmi dă, totodată, posibilitatea să fiu mai aproape de performerii din sportul românesc și să particip la multe evenimente sportive de nivel național și internațional. De multe ori însă îmi place să merg doar ca simplu spectator sau suporter și e minunat.”

Activitatea la Asociația Presei Sportive desfășurată alături de unul dintre cei mai mari comentatori sportivi din România

 „Practic, pe Dumitru Graur îl știu de când eram copil. Am crescut cu vocea lui, am trăit emoțiile unor meciuri de neuitat, prin intermediul comentariilor sale. Mă fascina patosul cu care comenta meciurile tricolorilor și reacția avută la golurile alor noștri. De referință este meciul cu Danemarca, din 15 noiembrie 1989, meciul care ne-a dus la Mondialul din Italia și care a marcat începutul unui deceniu de vis din fotbalul românesc. Nu-mi imaginam atunci că voi ajunge să-l cunosc pe Dumitru Graur și că voi avea posibilitatea de a lucra cu un asemenea jurnalist. «De luni începi!», mi-a spus deja la prima noastră întâlnire, în iunie 2018. Un alt început pentru mine și valorific în continuare această oportunitate, motivat de un adevărat lider. S-a întâmplat exact la momentul potrivit, exact când aveam nevoie. Atunci, într-un moment al meu de ezitare, ușa Asociației Presei Sportive din România mi s-a deschis. Uneori, în viață, lucrurile se așază neașteptat de bine. Totul e să fii la locul și la momentul potrivit…!”

 

 

 

 

 

 

• Tweet
• Pin It