Silviu Hurduzeu nu mai tolerează tragedii prevenibile și a ales alt manager pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița!
„Am încredere că numirea unui profesionist cu o vastă experiență medicală va aduce echilibrul și eficiența de care cea mai importantă unitate sanitară din județ are nevoie. Doctorul Cristian Toader și-a dedicat peste 30 de ani salvării de vieți. Îl recomandă un parcurs profesional solid.”, a spus Hurduzeu.
Întoarcerea lui Cristian Toader la Secția Medicină Internă a Spitalului Județean în 2016 a fost un câștig pentru pacienți, explică președintele CJ, iar, de astăzi, expertiza sa va fi pusă în slujba managementului spitalului.
„Nu mă aștept ca domnul doctor Toader să rezolve, peste noapte, problemele de la Spitalul Județean, dar îmi doresc ca, de acum încolo, să se îmbunătățească semnificativ interacțiunile dintre medici și pacienți. Și, mai ales, să nu mai avem tragedii prevenibile. Îi urez mult succes domnului doctor Cristian Toader, un profesionist neimplicat politic, în această misiune dificilă pe care și-a asumat-o: de a schimba imaginea SJU Reșița! Are susținerea mea și a Consiliului Județean.”, a declarat președintele Hurduzeu.
Totodată, șeful administrației județene i-a mulțumit doctorului Cosmin Librimir pentru activitatea sa de până acum la conducerea Spitalului Județean.