Cristian Rusu, candidatul PNL la Primăria Dumbrăvița, vrea să construiască 1.200 de apartamente în comună

alin nica presedintele pnl timis si cristian rusu candidat la primaria dumbravita

Omul de afaceri Cristian Rusu este candidatul cu care PNL vrea să câștige Primăria Dumbrăvița. El este susținut și de Victor Malac, fostul primar PSD al comunei, care a schimbat tabăra, nemulțumit de faptul că nu a mai fost lăsat să candideze. 

Cristian Rusu, fondatorul Casa Rusu, locuiește în Dumbrăvița de 25 de ani. A intrat în politică anul trecut, în PNL, și a fost numit președinte interimar al organizației.

„Am folosit Dumbrăvița ca pe un dormitor. Adică mergeam acasă, stăteam cu familia, dormeam și a doua zi plecam la lucru, peste tot. Am condus o companie foarte mare, la nivel național, cu filiale aproape în toate orașele mari ale țării și nu am putut să fiu implicat în comunitate destul de mult, având o activitate foarte intensă. Primul gust amar sau contact cu comunitatea, mă refer aici la administrația locală, a fost momentul în care m-am gândit, pentru că am încasat o sumă destul de mare de bani după vânzarea către fondul de investiții din Londra, să investesc în localitatea unde trăiesc. Puteam să mă duc și la Monaco. Nu am știut că investițiile sau interesele sunt un cuvânt atât de nepopular în România. Păi, dacă n-am mai avea interese, pentru ce trăim? Nu înseamnă că dacă ai un interes, nu poate să fie unul onest și bun, și legal.”, a declarat Cristian Rusu, candidatul PNL la Primăria Dumbrăvița.

Întrebat care va fi interesul său, dacă va fi ales primar, Rusu a explicat: „Să duc comunitatea asta la un nivel de performanță care cel puțin să permită ca banii care îi încasăm să se întoarcă înapoi către oameni. Altfel o să scădem taxele locale de la 1 leu la 30 de bani, că dacă noi încasăm 1 leu și dăm înapoi 30 de bani, înseamnă că luăm banii cetățenilor degeaba. Ca să nu vorbim că un primar ar trebui să gândească în primul rând cum să crească veniturile.”

Rusu a mai spus și că are în derulare un proiect imobiliar în Dumbrăvița, respectiv construcția unor blocuri. „1.200 de apartamente”. Întrebat dacă va merge mai departe cu proiectul, în cazul în care va ajunge primar, Rusu a declarat: „În primul rând, acest proiect trebuie să primească PUZ-ul. El este în partea de facere a PUZ-ului de trei ani de zile. Și sperăm că certificatul de urbanism care expiră în curând… vom face toate documentele, că noi le-am făcut, și autoritățile își vor face treaba. Dacă nu, va trebui să mai stau și să reiau totul încă o dată trei ani de zile. Nu mi se pare normal, dar există și posibilitatea asta.”

Rusu, susținut de Victor Malac de la PSD

Candidatura lui Cristian Rusu este susținută nu doar de liberali, ci și de Victor Malac, fostul primar PSD al comunei. Malac spune că hotărârea lui vine după ce conducerea PSD Timiș a impus-o candidată la Primăria Dumbrăvița pe Alina Sperlea, în ciuda unei decizii a organizației locale de a-l susține pe el în cursă.

De altfel, în spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora Biroul Permanent Județean al PSD Timiș ar fi dizolvat organizația condusă de Malac, în noiembrie anul trecut. Decizia nu produce efecte, în opinia fostului primar PSD. „Nu sunt de acord cu opinia domnului președinte Alfred Simonis de a desemna un alt candidat, de la un alt partid, să vină să preia candidatura pentru alegerile din 2024. De aceea, am hotărât împreună cu Biroul Executiv Local și organizația PSD din Dumbrăvița – care juridic și statutar încă este valabilă, pentru că n-am primit nimic oficial – să susținem candidatura domnului Cristian Rusu pentru alegerile din 2024 la funcția de primar. (…) Nu voi susține nici eu, nici Biroul Executiv Local, nici membrii PSD – nu vom susține candidatura doamnei care a venit de la un alt partid, este la un alt partid, pentru funcția de primar.”, a spus Victor Malac.

Victor Malac a explicat și că nu își dorește să demisioneze din PSD.

daniel cionca, alin nica, cristian rusu si victor malac la sediul pnl timis

La masă cu liberalii s-a așezat și consilierul local PSD de Dumbrăvița, Daniel Cionca.

„Suntem într-o situație nu foarte plăcută. Ne-am fi bucurat să putem să promovăm noi, organizația PSD Dumbrăvița, un candidat la funcția de primar, care să fie doar validat de organizația județeană, dar se pare că lucrurile stau invers din viziunea domnului președinte Alfred Simonis. De altfel, a și spus tranșant: (…) candidatul la funcția de primar stă în pixul dumnealui. Eu nu pot să accept acest mod oarecum sovietic sau dictatorial de a conduce o organizație în care eu trebuie să stau cumva să aștept să văd ce o să spună pixul dumnealui, motiv pentru care ne dorim o construcție serioasă. (…) Din acest motiv am decis împreună cu Biroul Permanent Local și membrii PSD Dumbrăvița să susținem candidatura domnului Cristian Rusu la Primăria Dumbrăvița.”, a declarat Cionca.

Nu se reface USL la Dumbrăvița

Pentru claritate, Alin Nica, președintele PNL Timiș, a explicat că susținerea de care se bucură candidatul PNL la Dumbrăvița din partea social-democratului Victor Malac nu reprezintă refacerea USL, alianța dintre PNL și PSD constituită în 2011.

„Vom avea candidatul nostru și încercăm să găsim susținere cât mai mare în rândul partidelor reprezentate la nivel local în Dumbrăvița. Prima dintre aceste susțineri, iată, este din partea organizației PSD Dâmbovița. Noi suntem deschiși să primim toți oamenii de bună credință, care vor binele Dumbrăviței și a locuitorilor de acolo, în rândurile noastre. Sigur, și domnul Malac, și domnul Cionca au ușa deschisă. Pot să vină alături de noi.”, a spus Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/