Cristian Daminuță se antrenează cu ASU Politehnica. Despărțirile ar putea continua, inclusiv în staff

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Fotbaliștii de la ASU Politehnica se antrenează de joi la Baza Sportivă 2, deocamdată cu un singur antrenament pe zi. În pregătire cu alb-violeții a apărut și Cristian Daminuță, „copilul” teribil al fotbalului timișorean. În ceea ce privește plecările,situația nu e clarificată, dar urmează și despărțiri din staff.

Cristian Daminuță a ajuns la 28 de ani. Mijlocaș central cu profil defensiv, fotbalistul a plecat în glorie de la Poli Timișoara la Inter Milano, iar cariera sa a avut o perioada cu urcușuri și mai multe coborâșuri, după ce a trecut pe la Modena, Dinamo București, AC Milan, L’Aquila, FC Tiraspol, ACS Poli, Flacăra Făget, FC Viitorul, Zakho (Irak), FCM Baia Mare, Ramat haSharon (Israel), Olimpia Satu Mare, pentru a ajunge ultima dată în ligile inferioare din Italia, la Abano. Acum, e liber de contract și momentan se antrenează cu Politehnica.


Jucători sau antrenori, pe picior de plecare

untitled design set 970x90 px

Până acum, Bogdan Bozian a părăsit Politehnica pentru Chișineu Criș, formație arădeană de liga a treia. Suma de transfer a fost de 2000 de euro. Plecat, dar la Sepsi Sfântu Gheorghe, în Liga I, este și Călin Popescu, pentru 5000 de euro, și tot plecat e și Bogdan Miholca. Adrian Poparadu e în mare parte înțeles cu ACS Dumbrăvița, alt club de Liga a III-a. Aceeași echipă îl dorea și pe Ionuț Plămadă, care a plecat de vineri din Timișoara. Totuşi, cei de la Politehnica par să se fi râzgândit în privința atacantului și plusează cu o nouă ofertă.

Liga a III-a este o destinație tentantă și pentru membri ai staff-ului. Preparatorul fizic Remus Datcu e pe picior de plecare, tot la Dumbrăvița. În locul său ar urma să fie „avansat” maseurul Adrian Rus, binecunoscut cu porecla „China”. Acesta are calificarea necesară pentru a fi și preparator fizic.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/