Cristian Bușoi vrea să fie deputat de Timiș

cristian busoi candideaza pentru un loc de deputat din partea pnl timis

Președintele interimar al PNL Timișoara și-a anunțat în filială intenția de a candida la Camera Deputaților. 

Cristian Bușoi s-a decis și vrea să candideze la alegerile parlamentare, din partea PNL Timiș, pentru Camera Deputaților. El s-a reîntors în Banat în primăvară, alături de Vasile Blaga, după ce conducerea centrală a partidului a schimbat conducerea filialei și a organizației de Timișoara. 16 ani a fost în Parlamentul European.

„Am servit România la Bruxelles timp de 16 ani și am dobândit o experiență mai ales în domeniul politicilor de Sănătate, dar și politicilor Industriale, în Energie, Digitalizare, Fonduri Europene, experiență pe care acum doresc să o pun în slujba românilor, din Parlamentul național. Îmi doresc să reprezint județul Timiș și timișenii în Parlament, să contribui la elaborarea politicilor publice necesare României și să susțin proiectele de dezvoltare de interes local pe raza județului. Consider că este vital ca în viitor Timișul să aibă o reprezentare cât mai largă și mai solidă la nivel central, astfel încât să beneficieze de un sprijin consistent de la nivel guvernamental. Ca președinte al organizației PNL Timișoara îmi propun să maximizez scorul filialei la alegerile parlamentare din acest an și să obținem un scor foarte bun pentru candidatul PNL la președinția României”, a anunțat Cristian Bușoi.

Cristian Bușoi este membru PNL din 1996. Între 2004 și 2007 a fost deputat de Timiș ales pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. În 2015 a fost desemnat de PNL candidat la Primăria Capitalei, retras din cursă înainte de alegeri, în favoarea lui Ludovic Orban care avea rezultate mai bune în sondaje.

Liberalii din Timiș vor definitiva listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat la mijlocul lunii septembrie. Cert este că Vasile Blaga va deschide lista pentru Senat, iar Marilen Pirtea pe cea de la Camera Deputaților. Locul 2 de la Camera Deputaților e râvnit de mai mulți candidați, printre care Cristian Bușoi, viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără și primarii Raul Cozarov de la Gătaia și Sorin Munteanu de la Buziaș.

Alegerile parlamentare vor avea loc duminică, în 1 decembrie. Campania electorală începe în 1 noiembrie și se încheie la 30 noiembrie, ora 7 dimineața.

CITEȘTE ȘI: Cosmin Tabără vrea locul 2 pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților: Un al doilea om impus de București nu e în folosul Timișoarei

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/