Cristian Bușoi, despre reevaluarea de la PNL Timișoara: Ne coordonăm cu Nicolae Robu care va fi vârf de lance

cristian busoi presedinte interimar pnl timisoara

Într-un interviu acordat expressdebanat.ro, europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele interimar al PNL Timișoara, ne vorbește despre calea pe care o va urma organizația până în 9 iunie. 

„Urmează să se facă o reevaluare la organizația PNL Timișoara. Trebuie să se reîntoarcă și domnul viceprimar în țară, actualul președinte (n.r, Cosmin Tabără). Cei care sunt în structura care funcționează și doresc să continue, și-au făcut treaba, au fost activi – sunt bineveniți, cu siguranță, coordonându-ne cu domnul Robu care va fi vârf de lance, cel care trebuie susținut din toate puterile de organizația municipală, mai putem coopta oameni harnici care pot să sprijine și să contribuie la campania electorală. După ce evaluăm implicarea fiecăruia vom vedea.”, a declarat Cristian Bușoi.

În același timp, președintele interimar al PNL Timișoara a explicat că recâștigarea Primăriei Timișoara de către liberali s-ar traduce și printr-o victorie simbolică la nivel național: „La nivel național trebuie să asigurăm o stabilitate și o continuitate a alianței de guvernare. Apoi există obiective ca cei mai bine cotați în sondaje, dintre reprezentanții unuia sau altuia dintre partidele coaliției de guvernare, să aibă sprijinul pentru a recâștiga anumite municipii, mari municipii. (…) Fiind alegeri dintr-un singur tur, prioritatea e să recâștigăm acolo unde unul din cele două partide are un candidat cu șanse. Pentru a atinge aceste obiective au avut loc și niște discuții legate de unele consilii județene.” 

La Timiș a mai fost o situație specială, a continuat Bușoi, generată de nemulțumirile unor primari care s-au manifestat la București. „Exista și există o foarte mare nemulțumire în interiorul PNL în ceea ce privește fostul președinte al filialei, încă președintele consiliului județean. Un număr important de primari au tras semnale de alarmă, au venit la București. Din păcate, o parte dintre ei, nu mulți, dar nici puțini, au decis să candideze la PSD. Și alții au tras un semnal de alarmă că dacă nu se ia o decizie merg în aceeași direcție.”, a spus liberalul.

Cristian Bușoi a fost acum 20 de ani deputat PNL de Timiș, iar în 2009, pentru o scurtă perioadă de timp, a condus filiala PNL Timiș. Cristian Bușoi a fost timp de 17 ani eurodeputat. „Împreună cu conducerea națională am luat decizia de a reveni către politica națională. În ce formă și în ce direcție rămâne să stabilim. Evident că o opțiune importantă ar fi să mă implic mai mult și să reprezint județul Timiș, dar este încă o discuție extrem de incipientă.”, a conchis Bușoi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/