Crina așteaptă demisia lui Rof, Popovici aleargă după Popa!

crina ioan lider grup psd cj cs

Nelu Popa e favorit, dar în niciun caz sigur de victorie în alegerile locale de anul acesta, anunță social-democratul Ioan Crina.

Pesediștii și-au făcut deja calculele și pregătesc instalarea lui Silviu Hurduzeu în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, dar își joacă șansa și la Primăria Reșița, unde Ionuț Popovici nu va face un simplu act de prezență, ci va încerca să dea marea lovitură în scena politică județeană.

Eu cred că inclusiv Nelu Popa va avea mari probleme. Nu va mai alerga singur! În județ, noi stăm foarte bine ca și primari, eu bănuiesc că 60% dacă nu chiar toți cei cu care sunt anumite discuții, vor candida pe listele noastre. Avem și noi o problemă, la Reșița. Remus Rof este numit președintele interimar și, într-adevăr, vin foarte multe solicitări din partea cetățenilor ca PSD să fie mai activ. Este o anumită lentoare în organizație. Eu chiar am cerut biroului nostru, dacă Remus Rof își dă demisia, să fiu eu numit președinte interimar. Eu cred că aș coaliza tot ce înseamnă și nou, și vechi în PSD. Eu am solicitat președinția interimară tocmai pentru a armoniza. Pe vremea când am condus eu organizația rezultatele au fost cele mai bune. După ce am pierdut primăria, mi-am depus mandatul.”, a comentat Ioan Crina, liderul Grupului PSD din Consiliul Județean Caraș-Severin.

PSD a ales să meargă pe mâna lui Ionuț Popovici în scrutinul pentru Primăria Reșița, tocmai din acest motiv se pune și problema numirii unui alt președinte de organizație locală în locul lui Remus Rof. „Organizația PSD Reșița trebuie să genereze acum o echipă de oameni și un candidat care într-adevăr să câștige primăria, fiindcă Popa are probleme. Reșița și Caransebeșul, prin voturile lor, în proporție de 80% vor da și președintele CJ. Va fi foarte diferit mandatul ăsta, vor fi mult mai multe partide acolo. Altfel se va juca. Silviu Hurduzeu este peste în momentul de față. În 2020, la Caransebeș a și câștigat, iar acum, având în vedere prestația lui Dunca, la Reșița va avea mult de câștigat. Și la Reșița a fost peste partid în 2020. Va fin noul președinte al Consiliului Județean!”, a adăugat Crina.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/