În „Noaptea cercetătorilor”, polițiștii cărășeni au dezvăluit o parte a tehnicilor care duc la descoperirea răufăcătorilor.
Cei prezenți vineri seara la evenimentul găzduit de Centrul UBB au putut vedea modul cu specialiștii de la criminalistică descoperă amprentele papilare, ce relevă acestea dar și utilitatea tehnicilor criminalistice și importanța lor în activitatea de cercetare. Unul dintre cele mai interesante și distractive ateliere, la care toți au fost nevoiți să răspundă cu sinceritate, a fost testul poligraf sau „detectorul de minciuni”. Aliat de nădejde în descoperirea urmelor, cățelul Tei, a fost și el prezent la eveniment spre încântarea copiilor.
Prin implicarea lucrătorilor din cadrul Poliției Caraș-Severin, a profesorilor, studenților, inginerilor și voluntarilor, evenimentul s-a dovedit interesant și antrenant pentru participanți, mai ales pentru copiii foarte curioși să descopere știința de a rezolva cazurile de criminalistică. Tema evenimentului, „Știință pentru pace și securitate”, a adus în atenție un deziderat esențial, în îndeplinirea căruia polițiștii acționează zilnic în slujba comunității. Dincolo de informațiile privind munca lor, criminaliștii au încercat să transmită tinerilor pasionați de acest domeniu, faptul că vor descoperi o meserie interesantă prin care vor contribui la binele întregii comunități.
Foto: captură