Creșă cu 70 de locuri, ca în Occident, la Măureni!

cresa

Se fac pași noi în proiectul creșei de la Măureni, construcție care va fi ridicată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.

O creșă cu o capacitate de 70 de locuri va fi construită la intrare în localitatea Măureni, pe partea dreaptă a drumului dinspre Reșița către Timișoara. Clădirea va avea o arhitectură modernă și va găzdui șapte grupe de copii. Spațiul interior va cuprinde, printre altele, dormitoare, camere de joacă, bucătărie și spălătorie, o sală pentru festivități, un cabinet medical și spații administrative. De asemenea, creșa va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice, iar în curte va exista un parc de joacă. Valoarea investiției ajunge la 17 milioane de lei.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Avansăm tot mai mult cu acest proiect. Chiar zilele trecute am primit o adresă din partea Companiei Naționale de Investiții prin care am fost informați că urmează să le predăm amplasamentul. Noi va trebui doar să ne organizăm cu utilitățile în zona respectivă. Va fi o creșă senzațională, care se va construi la intrarea în Măureni, în zona caselor noi.”, ne-a declarat primarul Brian Filimon.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/