Creații vestimentare sustenabile în Iulius Town. Două outfituri vor ajunge la Milano

Ansamblul comercial Iulius Town Timișoara.

Colaborarea dintre Iulius Town și Universitatea de Vest din Timișoara continuă, iar de această dată, studenții Facultății de Arte și Design, specializarea Modă – Design Vestimentar, expun o serie de creații speciale. Cele 9 proiecte sunt selectate în semifinala unui concurs internațional de modă, iar două dintre acestea vor fi alese pentru a fi prezentate pe podiumul de la Milano.

La etajul Iulius Mall, zona Intersport, nouă studenți își expun proiectele vestimentare create pentru concursul internațional Freudenberg Performance Materials Apparel//Fashioning Sustainability – School Contest 2023. Până pe 23 aprilie, timișorenii vor putea admira cele 9 proiecte expuse.

Fiecare piesă a fost concepută astfel încât să se încadreze în practici sustenabile, fie prin tipologia materialelor utilizate, fie prin strategiile de design: upcycling, recycle, reuse. Piesele expuse sunt realizate din PET-uri, materiale reciclabile ori biodegradabile din bumbac sau celuloză biodegradabilă. Două dintre viziunile prezentate în cadrul expoziției vor fi selectate pentru a participa în finala competiției, ce va avea loc pe 5 mai, în Milano.

iulius town timisoara fashioning sustainability2

iulius town timisoara fashioning sustainability2

iulius town timisoara fashioning sustainability2

iulius town timisoara fashioning sustainability2

iulius town timisoara fashioning sustainability2

Și daca ajungi în Iulius Town, nu uita că în Atrium este instalat Labirintul Iepurașului, iar până pe 14 aprilie, micii curioși sunt invitați la o vânătoare de ouă. Totodată, am dat startul campaniei EGGstravaganza, unde poți câștiga premii pe loc, la cumpărături de minimum 500 de lei. Intră pe site-ul Iulius Town și află mai multe! Ca să fii mereu la curent cu toate noutățile, poți urmări și pagina de Facebook Iulius Town.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/