Castelul Regal Săvârșin găzduiește în weekend primul târg regal de Crăciun. Vor fi prezenți producători locali inclusiv din Timiș, cu produse culinare tradiționale și decorațiuni pentru sărbători.
Târgul regal de Crăciun va fi deschis pe Domeniul Săvârșin, în Satul Regal, de vineri 15 decembrie, până duminică 17 decembrie, între orele 11-19. Tot atunci se deschid publicului Muzeul Regal al Automobilului, Magazinul de Suveniruri și Atelierul Auto al Regelui Mihai. Casa Ceaiului va fi deschisă sâmbătă și duminică, între 11 și 19.
„Târgul va găzdui producători locali din comune și sate transilvănene și bănățene, inclusiv săvârșineni, care vor prezenta la târg produse culinare tradiționale de Crăciun, îmbrăcăminte, produse cosmetice și decorațiuni pentru bradul de Crăciun și pentru casă. În cele trei zile, Satul Regal va găzdui concerte de colinde, urători, dansuri populare și colindători de toate vârstele din județele Prahova, Brașov, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Bihor, Arad și Timiș. Programul detaliat al târgului va fi publicat într-un comunicat separat.”, a anunțat Familia Regală a României.
Târgul este organizat de Fundația Colecția Regală în colaborare cu Grupul de Acţiune Locală Napoca Porolissum și Profi România.