Cozi la farmaciile din Timișoara! Băncile solicită păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5 metri!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Farmaciile, sucursalele bancare și chiar unele magazine de patiserie din Timișoara le cer oamenilor să intre pe rând în încăpere pentru a păstra distanța recomandată de specialiști. 

„Vă rugăm să intrați pe rând, câte o persoană la ghișeu” – este textul unui anunț lipit pe ușa unei farmacii din cartierul Dacia din Timișoara. Oamenii care au mers să își cumpere medicamentele s-au conformat și au așteptat la coadă.

S-au format cozi și la unele magazine de patiserie în care, din cauza spațiului mic din interior, nu se poate respecta o distanță de cel puțin 1,5 metri. La fel s-a întâmplat și în fața unei sucursale bancare de pe strada Gheorghe Lazăr. Oamenii au așteptat minute în șir în fața ușii pe care a fost postat și un anunț cu titlul „Fiți informați – COVID-19 (coronavirus)”.

STPT job 1000x200

 „Vă rugăm să păstrați distanța de cel puțin 1,5 metri față de cei din jurul dumneavoastră pe toată perioada cât e posibil, fie că sunt clienți sau personal al băncii. În cazul în care observați că agenția este aglomerată și toți managerii de clientelă sunt ocupați deja cu alți clienți, așteptați în fața unității”, se arată în anunț.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/