Cosmin Moți crede în șansele tricolorilor! „Polonezii nu sunt invincibili!”

Reșițeanul Cosmin Moți a fost convocat din nou de selecționerul Christoph Daum pentru un meci al naționalei de fotbal a României în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Tricolorii vor întâlni Polonia, vineri, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

Cosmin Moți a fost monitorizat atent de Christoph Daum, iar evoluțiile sale de la campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, i-au adus o nouă convocare fundașului reșițean care va împlini 32 de ani pe 3 decembrie.

„Polonezii nu sunt invincibili. Nicio echipă nu e de nebătut. Dar va fi foarte greu pentru că Polonia are o echipă foarte bună, cu jucători valoroși. Noi suntem încrezători însă în șansele noastre și cred că putem câștiga acest meci. Pentru asta avem nevoie de mai multe lucruri, avem nevoie să fim o echipă și toți să dăm 100 la sută pentru că altfel ne va fi foarte greu. Dacă batem Polonia vineri, atunci șansele noastre la calificare devin foarte mari. O înfrângere nu ne-ar scoate din cărțile calificării, dar ne-ar fi foarte, foarte greu după aceea să mai prindem unul din cele două locuri. Un rezultat de egalitate nu ar fi nici pozitiv, dar nici negativ. Cred că pur și simplu le-am ajuta pe celelalte echipe din grupă”, a spus Cosmin Moți, într-un interviu acordat AGERPRES.

În actuala campanie de calificare, Cosmin Moți a fost integralist în meciul cu Muntenegru (1-1, la Cluj), rezervă cu Armenia (5-0, în deplasare) și a intrat pe teren din postura de rezervă în meciul cu Kazahstan (0-0, în deplasare).

Înaintea meciului de vineri seara, pe primele două locuri ale clasamentului Grupei E se află Muntenegru și Polonia, cu câte 7 puncte, urmate de România, cu 5 puncte.

Foto: ProSport

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/