Avocații își lasă robele în birouri, iar de Crăciun oferă un concert timișorenilor care vor să vină în sprijinul copiilor nevoiași. Avocații vor susține un recital cu colinde tradiționale sărbătorilor de iarnă.
Concertul va avea loc în cadrul Târgului de Crăciun din Piața Libertății, miercuri, 15 decembrie, de la ora 18.
„La împlinirea a cinci ani de existență este o mare bucurie pentru noi să oferim un concert în condiții de excepție, după un an de pauză și cu puțin timp de repetiție din cauza restricțiilor. Dar, în egală măsură, simțim acest eveniment ca pe o responsabilitate, născută din dorința de a strânge cât mai multe donații pentru copiii care depind de noi. Și în acest an suntem pregătiți cu dăruire de dna dirijor Mihaela-Codruța Niculescu și vom concerta într-o versiune restrânsă, alături de Orchestra Maggiore, sub bagheta prof. Edmund Dandoți.”, a declarat inițiatorul corului, avocatul Paul-Filip Ciucur.
Corul Avocaților din Timiș, constituit în anul 2016, donează anual fondurile strânse către Fundația United Way. Intrarea la concertul susținut pe scena Târgului de Crăciun din Piața Libertății este liberă, iar donațiile se pot face direct în timpul concertului sau în contul bancar în lei al Fundației United Way Romania (RO65 RZBR 0000 0600 1119 8261, Raiffeisen Bank), partener charity al evenimentului.