Prin două proiecte noi, Primăria Cornereva țintește economie la buget cu lumină mai bună dar mai ieftină.
Modernizarea iluminatului public este una dintre țintele pentru perioada următoare la Cornereva. În acest sens, mai demult a fost depus un proiect la Agenția Fondului de Mediu prin care primăria urmărește să înlocuiască corpurile de iluminat din comună. Concret, se dorește montarea de corpuri de iluminat noi, pe leduri, care să dea iluminat economic. „Schimbăm în jur de 300 de corpuri de iluminat, fapt de care urmează să ne apucăm de lucru. Dacă vremea va permite, începem chiar anul acesta. Dacă nu, ne apucăm anul viitor”, a spus primarul Nicolae Novăcescu pentru Express de Banat. Proiectul se ridică la valoarea de aproximativ un milion de lei, corpurile de iluminat fiind deja achiziționate.
Un alt proiect cu finanțare prin Agenția Fondului de Mediu vizează amplasarea a trei stații pentru încărcarea automobilelor electrice. Din declarația primarului, am reținut că una dintre stații va fi amplasată în centrul de comună, a doua în satul Bogâltin iar cea de-a treia în zona Valea Ramna. În prezent, proiectul a ajuns la etapa achiziției valoarea totală ridicându-se la 550.000 de lei.