Copilaș pierdut printre mașini în Timișoara, recuperat de polițiști

copil ratacit timisoara
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Un copil de 5 ani s-a rătăcit prin Timișoara. A fost găsit de polițiștii locali pe stradă, printre mașini. Agenții l-au recuperat în siguranță.

Micuțul a fost zărit pe strada Maresal Alexandru Averescu, pe carosabil. Alerga printre autovehiculele aflate în deplasare, pierdut de bunicul său. Polițiștii locali au oprit de urgență traficul.

„Au  trecut la oprirea mașinilor astfel încât micuțul să fie preluat în siguranță. Ulterior, polițiștii locali au trecut la verificări în zonă, fiind identificată persoana în grija căreia se afla copilul. Micuțul, care se afla împreună cu cei doi frați ai săi și cu bunicul, intrat pentru scurt timp într-un magazin, a dispărut într-o fracțiune de secundă. Minorul a fost încredințat bunicului în siguranță, acesta mulțumindu-le polițiștilor locali pentru că au intervenit la timp pentru a evita o posibilă tragedie”, a transmis Poliția Locală.

Polițiștii locali atrag atenția că părinții sau persoanele care au în grijă copii trebuie să fie foarte atenți și să nu-i piardă din ochi, cu atât mai mult cu cât își pot pune, fără să vrea, viața în pericol.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

 

 

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/