Un copil de patru ani a murit, iar alte patru persoane, doi copii și doi adulți, nu au fost găsite după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureș, în zona Periam Port.
Mobilizare uriașă în rândul pompierilor din județele Timiș și Arad. Asta după ce, duminică seara, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș, în zona Periam Port.
Potrivit pompierilor, din cele 12 persoane, șase adulți și șase copii, opt au ieșit din apă, însă un copil de patru ani a fost declarat decedat.
„De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul subunităților de intervenție cu 7 autospeciale de primă intervenție și comandă și bărci, baloane de iluminat, o ambulanță SMURD, precum și echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și o autospecială de transport personal și victime multiple și 2 ambulanțe SAJ. În sprijin intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Periam”, a informat ISU Timiș.
La ora transmiterii acestei știri, patru persoane, doi copii și doi adulți, sunt dați dispăruți.
„Cu ora 01.00, echipajele de scafandri s-au retras la bază. Trei echipe de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIȘ vor continua misiunea la suprafață pe tot parcursul nopții. Până în acest moment, cele patru persoane dispărute (doi copii și doi adulți) nu au fost găsite. Căutările vor fi reluate dimineață”, a transmis ISU Timiș.
Update, ora 09:30
Pompierii au reluat, luni dimineță, căutările pe râul Mureș. La fața locului s-au deplasat un echiaj de 4 scafandri, medici și pompieri cu mijloate tehnice.
Pe parcursul nopții, 3 echipaje de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIȘ și alte 3 echipaje din cadrul ISU Arad au continuat misiunea la suprafața apei.

𝟐𝟏 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, o 𝐳𝐢 𝐜𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐫𝐜𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐨𝐜𝐤𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬𝐜. Exact în data în care s-a născut fondatorul trupei, vizionarul și spiritul liber Nicu Covaci, scena Filarmonicii Banatul din...
Cristian Rădoi |
12 April 2026
Accident mortal pe DN6 Caransebeș–Lugoj, în prima zi de Paști!
Roxana Bălan |
12 April 2026
Alina Dragomir |
12 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

