Un copil de 12 ani a suferit răni grave după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Muncii din Reșița. Cu acest prilej, polițiștii cărășeni vin cu o serie de recomandări pentru copii, atunci când vine vorba despre traversarea străzii.
Accidentul a avut loc luni-seară, după ora 18.00, pe bulevardul Muncii din Reșița. Un copil de 12 ani a fost surprins și accidentat de un autoturism. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. În urma accidentului, minorul a fost grav rănit și transportat la spital.
„Dragi copii și tineri, fiți atenți când traversați strada! O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.”, transmit polițiștii cărășeni.
Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
Traversaţi strada numai prin locurile marcate („zebră”) şi semnalizate cu indicatoare! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!
Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora!
Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă!
După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora; Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate!
Fiți atenți când urcați cu ghiozdanele în spate în mijloacele de transport în comun, să nu stați în dreptul ușilor, deoarece puteţi fi prinşi de uşile acestora!
Conducerea bicicletei pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale!
Nu vă deplasaţi cu rolele/ skate-boardul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
Evitaţi să vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi alegeţi locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Optimism record în Timișoara, orașul care „nu e comparabil cu restul țării”, potrivit Barometrului Calității Vieții realizat de Universitatea de Vest pentru primărie. 74,2% dintre timișoreni consideră că orașul...
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mult mai bună de navigare și funcționalități adaptate pentru creșterea perfomanței utilizării website-ului nostru. Continuarea navigării pe acest website înseamnă implicit acordul dvs. privind politica noastră GDPR / termenii de utilizare și confidențialitate.