Copil de 1 an și jumătate, rănit într-un accident la Remetea Mare. Ce s-a întâmplat?

acc2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Accident grav, luni seară, pe DN 6, aproape de Timișoara. Un autoturism s-a răsturnat după ce a intrat din plin în sensul giratoriu. În urma accidentului, un bărbat, o femeie și un minor de 1 an și jumătate au fost transportați la spital. 

Alerta a fost dată în jurul orei 19.20. 10 pompieri s-au dus la locul accidentului cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

„În autoturism se aflau 4 persoane neîncarcerate, dintre care 3 adulți și un copil în vârstă de aproximativ 2 ani. În urma accidentului, un bărbat, o femeie și minorul au fost transportați la spital, în stare conștientă.”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

acc2

Potrivit polițiștilor, mașina care s-a răsturnat la impactul frontal cu sensul giratoriu era condusă de un șofer în vârstă de 36 de ani.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Un bărbat în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Izvin către Remetea Mare, iar la un moment dat, neadaptând viteza la condițiile de drum, a intrat în coliziune frontală cu sensul giratoriu și s-a răsturnat.”, au spus cei de la IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU Timiș

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/