Copii făcuți bine la Timișoara. O nouă misiune de cardiochirurgie pediatrică are loc săptămâna aceasta

operatie cord copii
untitled design set 970x90 px

Circa 30 de copii cu probleme la inimă au fost operați la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, din primăvară – de la deschiderea clinicii pediatrice – până acum. Toți au avut o evoluție post-operatorie bună, potrivit profesorului Marian Gașpar, șeful secției de chirurgie de la Institutul de la Pădurea Verde. O nouă misiune va avea loc în această săptămână. 

„Deja sunt operați 30 de copii și 12 proceduri intervenționale. Toți au avut evoluție foarte bună. Vine profesorul Tammam Youssef, de la București, în cadrul misiunii cu Clinica San Donato din Milano. Din 21 septembrie sunt 3 zile în care o să opereze profesorul Tammam. Am pregătit copiii pentru operație și sufletul, motorul, specialistul care are grijă de copii, îi cunoaște, îi selectează, este doctorul Adi Lăcătușu. El are toată carisma de cardiolog pediatru.”, a declarat Marian Gașpar, șeful secției de Chirurgie de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Primele operații pe cord la copii făcute la Timișoara, după 20 de ani de la sistarea lor

operatie cord copii 2

Deocamdată, cei trei chirurgi de la clinica din Timișoara nu operează autonom, ci doar asistați de specialiști din străinătate sau de la alte institute din țară cu istoric în chirurgia cardiovasculară pediatrică.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Cei trei chirurgi ajută la cazurile complexe, cele simple le pot face și ei. Avem medici de anestezie și 15 asistente medicale pe care am reușit să le pregătesc pentru anestezie intensivă, sală și blocul operator. Pot să spun că suntem în progres. (…) Cazuri apar mereu. În ultima săptămână au fost vreo 4 nașteri la Bega, în care aveau malformații congenitale dintre cele severe care uneori trebuie operate în câteva zile, de urgență. Nu le-am făcut noi, i-au trimis la Târgu Mureș… Încă nu suntem atât de buni, dar creștem.”, a mai spus profesorul Marian Gașpar.

CITEȘTE ȘI: Face bine inimile copiilor. Povestea lui Laurențiu Brăescu, tânărul chirurg de la Clinica de cardiologie pediatrică din Timișoara

În țară, anual se nasc până la 1.300 de copii cu anomalii cardiace. La Timișoara, ținta medicilor este să opereze 100 de copii cu boli de inimă într-un an, iar mai apoi chiar și 250 de micuți pe an. În țară, specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică mai sunt la București, Cluj, Iași și Târgu Mureș.

CITEȘTE ȘI: Dintre cei aleși. Medicul Ioana Dumitrașcu-Biriș revine la Timișoara, după mai bine de 10 ani de specializări peste hotare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/