Spitalul Județean Timișoara încearcă să reducă infecțiile nosocomiale. Începe prin implementarea unui sistem nou de control microbiologic la Casa Austria.
Unitatea medical a lansat o licitație pentru un sistem integrat de control microbiologic al aerului. Este o necesitate urgentă pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale. Se pornește de la 1,7 milioane de lei.
„Prin modul de organizare a spitalului sunt respectate doar o parte din prevederile Ordinului Ministerului Sănnătății Publice din 2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare. (…) Întrucât în spațiile secției de ATI Casa Austria nu sunt prevăzute instalații de ventilare și tratare a aerului conforme, iar în prezent ventilarea se face prin ventilație naturală, se solicită montarea unei instalații de ventilare și tratare a aerului cu flux laminar cu filtre HEPA pentru conformarea cu legislația în vigoare”, aflăm din caietul de sarcini.
Unitatea sanitară din Timișoara speră să obțină fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru a implementa proietul.
„În cazul în care, indiferent de motive, obţinerea/aprobarea finanţării pentru proiectul depus de SCJUTM din fonduri europene nerambursabile – PNRR nu se realizează în termen de maxim 35 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere a ofertelor, va fi imposibilă încheierea contractului de achiziție publică”, mai aflăm din documentele aferente licitației.
Firmele interesate pot depune oferte până în 27 octombrie.