Controale silvice în Caraș-Severin: zeci de amenzi și lemn confiscat

controale lemn politie
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

În perioada 22 – 27 septembrie, la nivelul județului Caraș-Severin, polițiștii cărășeni, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic.

La acțiuni au participat polițiști din structurile de ordine publică și investigare a criminalității economice, alături de jandarmi, precum și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara și ai Direcției Silvice Caraș-Severin.

Au fost organizate peste 50 de acțiuni, dintre care peste 40 pe drumurile publice, 2 în fondul forestier și 11 pe linia depozitării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acestor activități, polițiștii au efectuat aproape 90 de controale, dintre care 11 la depozite de materiale lemnoase, 2 la exploatări forestiere și peste 70 asupra unor vehicule ce transportau material lemnos și au constatat 3 infracțiuni, dintre care 2 prevăzute de Codul silvic și 1 infracțiune de evaziune fiscală.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Volumul total de material lemnos identificat ca provenind din săvârșirea de infracțiuni este de peste 1.140 metri cubi. Valoarea estimată a acestuia, conform prețurilor de referință aprobate pentru anul 2025, este de aproape 640.000 lei, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.

În urma verificărilor, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației silvice în vigoare, în valoare totală de 68.000 de lei. Totodată, au fost confiscați peste 285 metri cubi de material lemnos, respectiv cherestea, lemn de lucru, lemn de foc și rumeguș, cu o valoare totală de peste 126.000 de lei.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/