Controale la sânge! Transportul de persoane și de mărfuri, în vizorul polițiștilor

control politie 1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii au stat cu ochii pe transportul public și pe cel de marfă din Caraș-Severin. Au fost verificate peste 640 de autovehicule, iar în aproape 120 de cazuri s-au aplicat sancțiuni.

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii cărășeni au desfășurat acțiunea „TRUCK&BUS”, coordonată la nivel național de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Activitățile au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Pe drumurile publice din Caraș-Severin au fost verificate 643 de autovehicule, 433 destinate transportului de mărfuri și 210 transportului public de persoane și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în aproape 120 de cazuri în care au fost constatate nereguli.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Din totalul sancțiunilor aplicate, 53 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 18 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, două pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și 46 pentru alte abateri.

Acțiunile polițiștilor cărășeni pentru impunerea respectării normelor legale de către participanții la trafic, inclusiv de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și transport de mărfuri, continuă și în perioada următoare.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/