Controale la sânge! Transportul de persoane și de mărfuri, în vizorul polițiștilor

control politie 1
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Polițiștii au stat cu ochii pe transportul public și pe cel de marfă din Caraș-Severin. Au fost verificate peste 640 de autovehicule, iar în aproape 120 de cazuri s-au aplicat sancțiuni.

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii cărășeni au desfășurat acțiunea „TRUCK&BUS”, coordonată la nivel național de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Activitățile au avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Pe drumurile publice din Caraș-Severin au fost verificate 643 de autovehicule, 433 destinate transportului de mărfuri și 210 transportului public de persoane și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în aproape 120 de cazuri în care au fost constatate nereguli.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Din totalul sancțiunilor aplicate, 53 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 18 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, două pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și 46 pentru alte abateri.

Acțiunile polițiștilor cărășeni pentru impunerea respectării normelor legale de către participanții la trafic, inclusiv de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și transport de mărfuri, continuă și în perioada următoare.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/