Peste 320 de persoane și aproximativ 250 de vehicule au fost verificate de polițiștii din Caraș-Severin, în cadrul unei acțiuni desfășurate la finalul săptămânii recent încheiate.
Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a organizat, în perioada 7 – 8 martie, acțiuni cu efective mărite în municipiile Reșița și Caransebeș, precum și în orașele Băile Herculane și Moldova Nouă, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru creșterea siguranței rutiere și a ordinii publice.
La acțiuni au participat aproximativ 60 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 320 de persoane și au verificat aproximativ 250 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au testat peste 140 de persoane cu aparatele etilotest și 9 persoane cu aparatele drugtest, au verificat peste 20 de localuri publice și locații sau zone cu risc criminogen, fiind totodată verificați agenți de securitate, deținători de arme, vânători și persoane aflate în evidențele poliției, transmite IPJ Caraș-Severin.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere. Ca măsuri complementare, pentru neregulile constatate, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier, pentru conducerea fără permis de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea.
„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor”, mai precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.