Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor dă dreptate firmei care a contestat procedura derulată de Muzeul Banatului din Timișoara pentru atribuirea organizatorului Festivalului Luminii. Managerul muzeului spune că va contesta decizia CNSC.
Vă reamintim, Festivalul Luminilor ar fi trebuit să fie organizat la Timișoara de Revelion, de către Muzeul Banatului. Evenimentul a fost anulat însă, după ce una dintre cele două firme care s-au înscris în competiția pentru organizarea festivalului a contestat procedura de atribuire.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat, în 12 februarie, o decizie favorabilă contestatarului, SC Balvia Development SRL, reprezentată de Victor-Andrei Balaniuc. Contestatarii transmit că prin decizia dată, CNSC constată „încălcarea flagrantă de către autoritatea contractantă a principiilor achiziţiilor publice şi în special a principiilor tratamentului egal şi transparenţei, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din Legea nr. 98/2016.”.
„(…) admite contestația depusă de SC Balvia Development în contradictoriu cu Muzeul Național al Banatului, anulează raportul de atribuire nr. 7104/20.12.2023 și a actele subsecvente, toate cu privire la oferta depusă de SC Live Rental Group SRL și dispune reevaluarea acestei oferte în baza documentelor depuse inițial la ofertă (oferta nr.6879/11.12.2023), în termen de 15 zile de la primirea deciziei.”, se arată în decizia CNSC.
Prima ediție a Festivalului Luminii, din 31 decembrie pe 1 ianuarie 2023, a fost implementată de Balvia Development SRL. A avut succes, înregistrând peste 70.000 de participanți, potrivit organizatorilor.
„Dincolo de toate piedicile și nedreptățile, suntem dispuși și pregătiți să începem organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Luminilor, parte a moștenirii Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care are toate ingredientele pentru a deveni un brand cultural național, un motiv de bucurie pentru timișoreni și un magnet pentru turiști. Mergem mai departe, și noi, și festivalul!”, a transmis Victor Balaniuc printr-un comunicat de presă.
Managerul Muzeului Național al Banatului spune că deocamdată nu a primit decizia CNSC. Claudiu Ilaș precizează totuși că lucrurile vor fi tranșate, cel mai probabil, în instanță.
„Noi încă nu am primit decizia, dar în momentul în care o vom primi avem 10 zile să o contestăm. Suntem obligați prin lege să facem acest lucru. În funcție de soluție, o vom contesta în instanță sau nu Dacă nu va fi favorabilă, o vom contesta. Nu îmi reproșez nimic, în niciun caz. Comisia care a analizat oferta a decis acest lucru, iar faptul că o decizie a CNSC, o primă decizie spune că nu am avut dreptate, nu înseamnă că s-a greșit. Instanța va decide dacă s-a greșit sau nu.”, a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Banatului din Timișoara pentru expressdebanat.ro.