Continuă controalele în secțiile ATI din Timișoara, după tragedia din Piatra Neamț. „La Victor Babeș s-a făcut o verificare a rețelei de oxigen, care este în regulă”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După tragedia petrecută la Spitalul Județean Piatra Neamț, în urma căreia zece oameni, internați în secția ATI, și-au pierdut viața, în unitățile sanitare din țară au fost demarate verificări în secțiile de terapie intensivă. Controalele sunt în desfășurare și la Timișoara, a anunțat Dominic Fritz.

La Spitalul „Victor Babeș”, de exemplu, nu sunt probleme la rețeaua de oxigen.

„După tragedia din Piatra Neamț, eu am vorbit cu directorii de spitale, am rugat să se facă o verificare care este în curs. De exemplu, la <<Victor Babeș>> s-a făcut o verificare a rețelei de oxigen, care este în regulă. Acum trei săptămâni a fost făcută ultima revizie la instalația de oxigen. E foarte clar că avem o problemă de infrastructură sanitară, avem clădiri care funcționează și de 100 de ani în Timișoara, inclusiv instalațiile electrice nu sunt conform standardelor europene din 2021”, a spus primarul Timișoarei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Primăria Timișoara are în subordine trei spitale: Spitalul „Victor Babeș”, Spitalul Municipal, cu Maternitatea Odobescu și Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

Nereguli au fost însă descoperite la Spitalul Municipal Lugoj care funcționează de peste 20 de ani fără autorizație de securitate la incendiu. Primarul Claudiu Buciu a promis că, din această săptămână, vor fi verificate toate clădirile publice și toate activitățile private, care dețin autorizație de funcționare eliberată de Primărie, din punct de vedere al respectării normelor de securitate la incendiu.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/