Continuă colaborarea între medicii români și italieni în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice

copil stetoscop

A fost prelungit pentru încă trei ani acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice, încheiat între Ministerul Sănătății, Grupul San Donato Italia, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo Italia și Asociația Inima Copiilor din România.

Programul a început în 2013, iar de atunci au fost realizate aproximativ 1.500 de intervenții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” și în centrele din Timișoara, Iași și Cluj-Napoca. Tot în cadrul programului, 140 de specialiști medicali români au beneficiat de pregătire profesională.

„Dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pentru copii, un capitol aproape inexistent după Revoluția din 1989, a ajuns la maturitate în acest moment. Este rezultatul acestui parteneriat româno-italian, al eforturilor unor oameni inimoși. În viitorul apropiat România va realiza sustenabilitatea unui program care va oferi acces la intervenții chirurgicale tuturor copiilor care se nasc cu probleme cardiace”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

În baza acestui acord, copiii cu malformații cardiovasculare vor putea fi operați în continuare în România, inclusiv în Timișoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare unde a fost inaugurat un compartiment de chirurgie cardiovasculară pentru copii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/