Consulul Serbiei, vizită de final de mandat în Caraș-Severin

Consulul Serbiei, Vladan Tadic, dă mâna cu prefectul Ioan Dragomir. Vizită de lucru la final de mandat

Consulul Serbiei la Timișoara, Vladan Tadić, s-a întâlnit cu prefectul Ioan Dragomir. Vizita a fost una de rămas-bun, la încheierea mandatului Excelenței Sale.

Prefectul judeţului Caraş-Severin a avut astăzi o întrevedere cu Vladan Tadić, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara. Vizita a fost una protocolară, de rămas-bun, fiind prilejuită de încheierea mandatului Excelenței Sale. La întâlnire au participat și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, împreună cu viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica.

Vladan Tadić a prezentat un scurt bilanț al activității sale, subliniind buna colaborare pe care a avut-o pe parcursul celor șase ani de mandat cu autoritățile din Caraș-Severin. „Deși este o vizită de rămas-bun, această întâlnire este și un prilej de intensificare a relațiilor de cooperare dintre România și Serbia, dar mai ales între județul Caraș-Severin și regiunile vecine din Serbia, care derulează împreună proiecte și inițiative. Pe durata mandatului meu, consider că am avut o colaborare excelentă cu Instituția Prefectului, autoritățile județene, cu multe dintre primăriile din județul dumneavoastră, mai ales cele din zona Clisurii Dunării, unde trăiesc cei mai mulți etnici sârbi. Consulatul Serbiei s-a străduit să extindă cooperarea pe plan cultural, economic, dar și în ceea ce privește încheierea de parteneriate, cu ale căror rezultate putem să ne mândrim pentru că s-au concretizat în implementarea de proiecte comune.”, a precizat Vladan Tadić, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara.

Excelența Sa s-a declarat încântat de inițiativa recentă a primarilor din localitățile aflate în zona Clisurii Dunării de a semna o inițiativă comună pentru construirea unui pod peste Dunăre. „Mandatul meu se încheie, dar mergem pe același drum împreună.”, a concluzionat acesta.

CITEȘTE ȘI: Au bătut palma pentru construirea unui nou pod peste Dunăre: Coronini – Golubac!

La rândul său, prefectul județului Caraș-Severin a apreciat demersul autorităților locale de la malul Dunării, precum și acordul de înfrățire semnat între Primăria Comunei Coronini și Primăria Orașului Golubac. „Toți primarii de la Socol până la Berzasca își doresc un pod peste Dunăre, iar inițiativa lor este încurajată și la nivel județean. Ne-am bucura dacă într-adevăr s-ar materializa această idee frumoasă și ne punem speranțele în demersurile pe care le fac în acest sens autoritățile locale de pe ambele maluri ale Dunării.”, a subliniat Ioan Dragomir.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut și o scurtă prezentare a județului Caraș-Severin, cu accent pe importanța prezenței comunității etnicilor sârbi, care contribuie, prin păstrarea specificului național, la bogăția multietnică și multiculturală a județului. Potrivit datelor ultimului recensământ, în Caraș-Severin trăiesc aproape 3.500 de etnici sârbi, cei mai mulți în localitățile Moldova Nouă, Pojejena, Socol, Berzasca și Reșița.

În egală măsură, prefectul a punctat câteva date economice referitoare la județul Caraș-Severin, dar și informații despre investițiile sârbe din județ. Conform datelor preluate de la Oficiul Registrului Comerţului Judeţului Caraş-Severin, la finele anului 2022 erau înregistrate 62 de firme cu capital sârb. În ceea ce privește învățământul, la nivelul anului școlar 2022-2023 au funcționat în total 10 grupe de grădiniță și două clase de nivel primar cu predare în limbă sârbă.

În încheiere, Ioan Dragomir i-a mulțumit Excelenței Sale pentru activitatea desfășurată în cadrul Consulatului General al Republicii Serbia la Timișoara și i-a urat succes în tot ceea ce va întreprinde în viitor.

Consulul Serbiei la Timișoara, Valdan tadic, în vizită la prefectul Ioan Dragomir la final de mandat.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/