Consultări pe tema bugetului local între Primăria Lugoj și instituțiile arondate

consultari buget lugoj
casa alex online 28 febr 2025 (2)
alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
dri startup cs(1000 x 200 px) alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

În această perioadă premergătoare conturării bugetului pe anul în curs, Primăria municipiului Lugoj a inițiat o serie de consultări cu instituțiile arondate din domeniul educației, culturii și sportului, pentru a cunoaște direct și de la sursă nevoile specifice fiecărei instituții în parte.

Este pentru prima dată când construcția bugetului vine ca urmare a dialogului direct cu fiecare conducător care cunoaște cel mai bine problemele cu care se confruntă la fața locului. La aceste întrevederi au fost prezenți atât primarul Călin Dobra, cât și viceprimarul Oana Lungulescu Tyukodi.

Este esențial să colaborăm cu cei care sunt direct implicați în educație

În contextul pregătirii bugetului, primele întâlniri au avut loc miercuri, 5 februarie, cu reprezentanții instituțiilor de învățământ de la nivelul preșcolar, până la liceele din municipiu.

Nu a fost o întâlnire informală, ci, așa cum este logic și normal, una de lucru. Din păcate, directorii nu erau obișnuiți  până acum cu o astfel  de metodă. Mi se pare normal ca, în momentul când trimit propunerea de buget spre Primăria municipiului, noi să analizăm, tot împreună cu ei, propunerile, sugestiile, nevoile și să încercăm, în baza sumelor disponibile, să stabilim prioritățile pentru fiecare instituție din subordinea Primăriei și a Consiliului local. Am avut o primă întâlnire cu o parte din instituții. Am început cu școlile, liceele și grădinițele din Lugoj”, spune primarul Călin Dobra, care adaugă că ”aceste întâlniri sunt o premieră, dar reprezintă o normalitate într-o administrație care pune educația pe primul loc. Am discutat împreună despre propunerile lor, pentru ca bugetul să reflecte cu adevărat nevoile din școlile, liceele și grădinițele Lugojului”.

Bugetul se construiește de jos în sus

Ulterior, au avut loc întâlniri cu directorii de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă, Biblioteca Municipală și Clubul Sportiv Municipal, cu conducerea fiecărei secții în parte.

dri startup cs (1000 x 100 px)
dri startup cs(1000 x 200 px)

Edilul șef adaugă că vor urma discuții aplicate cu conducerea Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” și a Casei de Cultură „Traian Grozăvescu”, pentru ”a avea o viziune clară a ceea ce înseamnă bugetul pe 2025, cu necesitățile fiecărei instituții în parte”.

De asemenea, este important ca orice solicitare să fie fundamentată și justificată, iar în urma acestor întâlniri să fie stabilite împreună prioritățile cu ceea ce este esențial pentru dezvoltarea educațională a copiilor și nu numai.

Reacție pozitivă a conducătorilor de instituții

Faptul că bugetul se construiește de jos în sus, prin consultări, a suscitat reacții pozitive printre conducătorii de instituții publice.

Consider aceste reuniuni de lucru foarte utile și un semn de normalitate. Pentru noi, un capitol important din buget este o investiție pe care ne-o dorim de foarte mult timp, și anume un program performant de evidență a cărților și a cititorilor. Este un program pe care l-am cerut de foarte mult timp, dar nu l-am primit. Avem promisiunea că acest program va fi inclus în bugetul pe 2025, ca și achiziția de carte”, spune Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj.

La întâlnirile cu primarul și viceprimarul s-au ridicat probleme din cele mai diverse, de la probleme de aparatură, la situația subsolurilor și acoperișurilor, necesitatea înlocuirii centralelor vechi, etc.

untitled design
Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online untitled design
untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
untitled design
Stiri Timisoara si Resita publicitate online Brantner 1000x100px dri startup cs(1000 x 200 px)
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/