Constructorul desemnat să construiască sala de sport de la Doclin se lasă așteptat

Firma care a câștigat licitația pentru construirea unei săli de sport la Doclin este așteptată să demareze investiția.

De luni bune, Primăria Doclin așteaptă după constructorul care a câștigat licitația susținută de Compania Națională de Investiții pentru ridicarea în localitate a unei săli de sport, după modelul celei de la Colegiul „Mircea Eliade” din Reșița. Investiția depășește șase milioane de lei și este finanțată de Ministerul Dezvoltării.

Licitația organizată de cei de la CNI, pentru proiectare și execuție, a fost câștigată de o societate din Buzău, în urmă cu mai bine de șase luni, însă constructorul întârzie demararea lucrărilor.

„Tot așteptăm să vină și să demareze investiția. Ba că de luni, ba că de săptămâna viitoare și tot așa o ține. Sperăm să nu mai întârzie mult și să se apuce de treabă până la sfârșitul lunii. Investiția se ridică la 6,7 milioane de lei.”, a precizat primarul Dănuț Oană.

Sala de sport va avea o capacitate de 102 locuri în tribună și va fi prevăzută cu vestiare, grupuri sanitare, suprafață de joc multifuncțională. Din momentul începerii lucrărilor, constructorul are la dispoziție 11 luni pentru finalizarea investiției.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/