CNI a desemnat firma care va construi noul stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, după reevaluarea ofertei câștigătoare. Dacă nu apar contestații în zece zile, se semnează contractul, urmează etapa de proiectare și, în sfârșit, încep lucrările.
„Procedura de selecție a fost finalizată, avem un constructor, iar dacă în următoarele zece zile nu va fi depusă nicio contestație, se poate semna contractul de finanțare.”, a transmis Alfred Simonis.
După semnarea contractului, începe proiectarea stadionului care va dura, conform caietului de sarcini, 8 luni, apoi pot începe lucrările efective, estimate la 24 de luni. „Sunt pași obligatorii care durează deja de mult timp, dar ne apropiem de momentul pe care îl așteptăm cu toții de ani buni.”, a mai spus președintele CJ Timiș.
Ridicarea noului stadion a fost întârziată de mai multe contestații. În toamna anului trecut, Curtea de Apel București a judecat recursul la contestația care viza licitația organizată de CNI și a cerut reevaluarea ofertei declarate câștigătoare.
Demolarea vechiului stadion „Dan Păltinișanu” a început în 24 februarie anul trecut și s-a finalizat în toamnă. Noua construcție, administrată de CNI, va fi realizată de Concelex și Erbașu și este estimată la aproape 140 de milioane de euro. Noua arenă va avea 32.000 de locuri, iar tribunele vor fi acoperite.