În contextul unui an bugetar dificil, administrația reșițeană să gândește foarte bine pe ce și cum cheltuiește banii.
În 2025, sumele care se reîntorc la Reșița din impozitele pe venit sunt mai mici decât cele din anii precedenți, spune primarul Ioan Popa. Din această cauză, agenda evenimentelor culturale, sportive, și chiar cea dedicată proiectelor de bugetare participativă, este mult mai subțire, comparativ cu cea din anii anteriori.
„Din păcate, am redus la maximum zona de bugetare participativă, chiar și zona de proiecte. Proiectele pe cultură și pe sport, pe care le-am făcut generos în fiecare an, au fost reduse la maximum. Și aceasta pentru că există constrângeri bugetare care vin de la nivel național. De exemplu, în 2023, Reșița primea ca impozit pe salarii, acel 63% din impozitul pe venit care vine de la toți cei care lucrează în oraș, fie în sectorul public, fie în cel privat, în medie ponderată, între 7,2 și 7,4 milioane de lei pe lună. În 2024, am avut undeva la 6,5 milioane de lei pe lună, și s-a făcut o corecție ca să fim măcar la nivelul lui 2023”, a declarat, primarul Reșiței, într-o conferință de presă.
În condițiile în care guvernanții au emis celebra „Ordonanță trenuleț”, Ioan Popa nu întrezărește vreo speranță în acest an. Dimpotrivă.
„În 2025, nu ne mai așteptăm nici măcar la corecția aceasta. O bună parte din bani, de exemplu, pensiile peste o anumită sumă, de 3.000 sau 5.000 de lei, au un grad de impozitare. Ni s-a luat suma respectivă, și ni s-au mai luat și alte nișe, iar asta ne-a adus în situația în care să ne scadă impozitele pe venit undeva, în medie ponderată, la vreo 6 – 6,2 milioane de lei. Deci, cu un milion și ceva pe lună sub ce luam în 2023. Este o preocupare serioasă a noastră și, din acest punct de vedere, am redus pe cât am putut de mult tot ceea ce înseamnă costuri în Primărie, astfel încât să putem merge înainte”, a detaliat primarul Ioan Popa.