Problemele legate de finanțarea evenimentului au fost iminente în acest an, în contextul crizei financiare. Organizatorii însă au reușit să contureze festivalul, în ciuda atitudinii ostile a instituțiilor de cultură.
Pregătirile pentru Festivalul de Jazz de la Gărâna sunt în toi în această perioadă, mai ales că cea mai renumită acțiune de profil din zona de sud-est a Europei se apropie cu pași repezi. Lista artiștilor este completă în proporție de 90 la sută, în ciuda neînțelegerilor pe care le-a generat Primăria Timișoara, atunci când a decis să taie finanțarea acțiunii.
„Artiștii sunt reținuți, cumva. Rămâne doar să se concretizeze financiar toată povestea, pentru că anul acesta este un an mai dificil. Primăria Timișoara nu și-a schimbat poziția și pentru mine este un subiect încheiat. Ne bazăm pe sponsorizări, instituțiile din Caraș, care au fost tot timpul un sprijin de nădejde de fiecare dată. E și firesc, e în județul acesta și viitoarea regiune, chiar dacă alții consideră altfel entitatea asta și cultura ei”, a declarat directorul Festivalului Jazz Gărâna pentru „Express de Banat”, Marius Giura.
Finanțare de la județ și Ministerul Culturii
Principalul organizator al acțiunii a solicitat finanțare și la Ministerul Culturii și are nădejdea că, la fel ca în ultimii ani, forul va sprijini festivalul. „Nu același lucru îl pot spune despre Institutul Cultural Român, care ați văzut ce atitudine are față de marile proiecte culturale ale României. Festivalul de la Gărâna îl văd și în viitor, că nu am îmbătrânit cu el 16 ani să îl abandonez. Este o acțiune la care țin și care este definitorie pentru cultura Banatului, pentru că este un festival important al Europei în momentul de față”, a subliniat Marius Giura.
În timp ce instituțiile de cultură refuză să acorde sprijinul, oficialii Consiliului Județean Caraș-Severin promit că vor pune umărul la concretizarea lui. „Vom găsi o formulă prin care să sprijinim finanțarea Festivalului de Jazz de la Gărâna”, a declarat președintele mini-parlamentului cărășean, Sorin Frunzăverde.
Cât costă acțiunea
Costurile cu organizarea festivalului depășesc în acest an 200.000 de euro, în formulă restrânsă, pentru că organizatorii au renunțat la invitația pe care au dorit să i-o adreseze lui Marcus Miller, celebrul solist și instrumentist, originar din Statele Unite ale Americii. Acesta a colaborat cu Miles Davis, cu pianistul Herbie Hancock, solistul Luther Vandross sau saxofonistul David Sanborn.
Chiar și așa, pe scena de la Gărâna vor urca nume celebre ale jazzului: Bill Frisell, unul dintre cei mai renumiți chitariști ai genului, Charles Lloyd sau Luiza Zan, câștigătoarea Cerbului de Aur în 2004, azi o cântăreață apreciată de jazz, la nivel european și nu numai.