97 de posturi vor dispărea din organigrama administrației județene până în luna iulie, în contextul reformei din administrația publică.
Consilierii județeni cărășeni, întruniți marți în ședință, au aprobat noul număr maxim de posturi pentru aparatul propriu al Consiliului Județean și pentru Direcția de Drumuri Județene, în conformitate cu prevederile OUG 7/2026 privind reforma administrativă. Potrivit deciziei adoptate, numărul total de posturi va scădea de la 322, cât era stabilit pentru anul 2025, la 225 – în anul 2026.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a explicat că această măsură vine ca urmare a aplicării Ordonanței nr. 7, care impune diminuarea personalului din administrația publică locală cu 30%.
„Am aprobat astăzi (marți – 31 martie nr.) numărul maxim de personal la nivelul CJ Caraș-Severin, ca urmare a aprobării Ordonanței nr. 7 care prevedea reducerea cu 30% a numărului de posturi. Dacă pentru anul 2025 am avut stabilit un număr de 322 de posturi, la nivelul aparatului propriu și al Direcției de Drumuri, aplicând această reducere, numărul pentru anul 2026 este de 225”, a declarat Hurduzeu.
Șeful administrației județene a subliniat că măsura nu va afecta instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean și nici Direcția de Evidență a Populației, unde schema de personal este stabilită în funcție de numărul de locuitori – un angajat la 15.000 de persoane.
Implementarea noii structuri de personal urmează să fie realizată până la data de 1 iulie 2026. În acest sens, conducerea CJ va prezenta în ședințele viitoare organigramele actualizate pentru aparatul propriu și pentru Direcția de Drumuri Județene, astfel încât acestea să se încadreze în limita de 225 de posturi.