Consiliul Județean Caraș-Severin pregătește reabilitarea podului de la Constantin Daicoviciu

pod constantin daicoviciu 2 620x400

Închis de peste trei ani, podul de la Constantin Daicoviciu urmează să intre în reabilitare. Banii pentru lucrări vin de la Consiliul Județean.

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a anunțat, zilele trecute, că instituția pe care o conduce se pregătește să scoată la licitație lucrările de reabilitare a podului de la Constantin Daicoviciu, închis circulației de mai bine de trei ani, după ce unul dintre pilonii de susținere s-a înclinat, iar structura a devenit instabilă.

Valoarea estimată a investiției se ridică la aproximativ opt milioane de lei, sumă rezultată în urma realizării proiectului tehnic. Totuși, pentru acest an, administrația județeană va aloca doar o parte din bani, deoarece lucrările nu vor putea fi finalizate până la sfârșitul lui 2026.

Pentru podul de la Constantin Daicoviciu avem prevăzută suma care a reieșit din proiectul tehnic pe care l-am făcut, este o sumă destul de mare, de opt milioane de lei. Anul acesta o să alocăm pentru lucrări doar o parte din bani, aproximativ jumătate din sumă, pentru că nu vom reuși să finalizăm lucrările la acest pod într-un an, ținând cont de cât au durat lucrările și la podul de la Slatina-Timiș. Avem proiectul, vom începe procedura de atribuire a lucrării de reabilitare a podului”, a precizat președintele CJ.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Podul s-a aflat inițial în administrarea Primăriei Constantin Daicoviciu. Consiliul Județean a decis însă să îl preia, procedură care s-a finalizat în toamna anului trecut, întrucât administrația din Constantin Daicoviciu nu dispunea de resursele necesare pentru o investiție atât de mare.

„L-am preluat pentru că ar fi fost greu pentru administrația locală din Constantin Daicoviciu să facă rost de opt milioane de lei pentru acest pod. El face legătura, într-adevăr, cu un drum județean, însă principalul motiv pentru care l-am preluat a fost acela de a sprijini Primăria Constantin Daicoviciu care în niciun caz nu ar fi reușit să găsească resursele financiare necesare pentru reparația acestui pod. Deci, în perioada următoare, vom scoate la licitație lucrările de reabilitare. Posibil să existe o economie, adică la licitație să vină ofertele sub valoarea rezultată din proiectul tehnic”, a mai spus Hurduzeu.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/