Consilierul judeţean Iacob Chişărău a omorât trei oameni cu doar 55 km/h?!

Concluziile expertizei Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara şi mituirea vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara de către Iacob Chişărău alimentează şi mai mult temerile familiilor celor trei studenţi care au murit în urma accidentului de acum un an, de pe pasajul de la Pădureni, cu privire la muşamalizarea cazului.

 

Directorul Moldomin, cel care a provocat accidentul soldat cu moartea a trei tineri şi vătămarea corporală gravă a altuia, încearcă să demonstreze că este grav bolnav şi că a fost suferind chiar şi în momentul producerii tragediei. În timp ce dosarul întârzie să ajungă în instanţă, Iacob Chişărău a fost prins în flagrant mituind vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, instanţă în faţa căreia, mai devreme sau mai târziu, va ajunge şi el. Concluziile raportului de expertiză sunt şi ele dubioase, cel puţin pentru cei mai puţin avizaţi. “Laboratorul Criminalistic din Timişoara a concluzionat că jeep-ul mergea cu 55 km/h. Cine a văzut cum arătau cele două maşini are toate motivele să se îndoiască de asta”, susţine tatăl unuia dintre cei trei tineri pe care Chişărău i-a băgat în pământ.

Viteza cu care s-ar fi deplasat maşina consilierului judeţean ridică semne de întrebare din cel puţin alte două motive. Dacă se va confirma faptul că acesta era angajat într-o depăşire, atunci este exclusă efectuarea unei astfel de manevre la o viteză atât de mică. În al doilea rând, pe drumul care leagă Reşiţa de Timişoara, se circulă oricum cu viteză, în niciun caz cu 55 km/h.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/