Consilierul județean Gheorghe Stoichescu s-a stins din viață!

gogo stoichescu a decedat

Medic stomatolog de profesie, fost președinte-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, Gogo Stoichescu, așa cum îi spuneau apropiații, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare, la vârsta de numai 50 de ani!

„Consiliul Județean Caraș-Severin își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a celui care a fost Gheorghe Stoichescu, consilier județean. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis administrația județeană în această dimineață.

Născut în 5 aprilie 1974, Gheorghe Stoichescu a urmat tradiția familiei și a profesat ca medic stomatolog în Reșița, dar și acasă, la Teregova. Se afla la al doilea mandat de consilier județean, fiind ales pe lista PSD, iar timp de doi ani, între 2019 și 2020 a condus Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. A fost răpus de un cancer galopant.

Cu deosebită tristețe, am aflat astăzi de trecerea la cele veșnice a colegului și prietenului meu Gheorghe Stoichescu!

Mă rog ca Dumnezeu să-l odihnească întru slava sa și să ofere forță familiei îndurerate să treacă peste acest moment de grea încercare.

Mi-a fost prieten și coleg încă de pe băncile școlii. Ne-am intersectat adesea pe parcursul carierelor noastre profesionale și mereu am rămas impresionat de seriozitatea sa și de modul în care își respecta cuvântul. Și cât timp a fost șeful Casei județene de Sănătate, dar și din postura de consilier județean.

Știu că Dumnezeu îi ia alături de el pe cei buni și are grijă de sufletele lor!”, a transmis Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/