Consilierii liberali din Caransebeș trimiși la grădiniță!

untitled design set 970x90 px

Doar grădinițele au lăsat din mână consilierii din grupul majorității în Consiliul Local al municipiului Caransebeș, numiți în Consiliile de Administrație la societățile comerciale cu acționar Consiliul Local sau la școlile și grădinițele de pe raza municipiului de pe Timiș.

Grupul majoritar PSD-Pro România – PMP, format din 10 consilieri (6 PSD-3 Pro România și 1 PMP) a votat pentru numirea în Consiliile de Administrație a colegilor de partid astfel majoritatea putând schimba conducerea mult râvnitelor societăți comerciale cu acționar majoritar Consiliul Local.

Astfel în Consiliul de Administrație la Transal Urbis au fost numiți consilierii: Vlad Ștefăroi (PSD), Petru Schinteie (PSD), Aurel Păsat (PMP) și Marian Corduneanu (Pro România). Aceștia vor decide cine va fi numit manager la SC Transal Urbis și împreună trebuie să aducă societatea pe profit și mai mult să achite datoria de mii de lei pentru care s-a pus sechestru pe conturile și bunurile societății.

La SC PolCom Caransebeș SRL au fost numiți ca reprezentați în Consiliul de Administrație Marian Corduneanu (Pro România), Natalia Boncia (PSD), Vlad Ștefăroi (PSD), Petru Schinteie (PSD) și Cristian Dragomir (PNL).

La SC  Cazare și Servicii Publice Caransebeș au fost numiți Valentin Dascălu (PSD), Vlad Ștefăroi (PSD), Natalia Boncia (PSD), Codruța Cristescu (Pro România), Ema Crăciunescu (PNL).

La SC Gugulania Land SRL din CA vor face parte Aurel Păsat (PMP), Natalia Boncia (PSD) Valentin Dascălu (PSD), Petru Schinteie (PSD).

La Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș au fost numiți Marian Corduneanu (Pro România), Natalia Boncia (PSD), care are calitatea de economist deși inițial a fost numit Florin Bogdea (PSD), acesta din urmă cedând locul lui Boncia, Alin Purdescu (PNL) și din cadrul Primăriei Caransebeș un alt economist în persoana Danielei Schragner și Aurel Păsat (PMP) membru supleant, acesta din urmă fiind întrebat de liberala Maria Ponețchi ce meserie are, el declarând că este tinichigiu auto.

Și la cele 6 unități de învățământ: licee teoretice, licee tehnice, Seminarul Teologic Ioan Popasu și Liceu Tehnic de Aviație Max Ausnit grupul celor 10, de stânga, au avut majoritate în Consiliile de Administrație, doar la grădinițe, unde nu a reprezentat interes pentru sociali democrați s-a cedat în favoarea liberalilor, care în acest mandat se află în opoziție, susținuți de cei doi consilieri USR, unul dintre ei, Dragoș Curelea, președintele organizației Caransebeș, lipsind de la ședință din motive medicale, el anunțând  pe Facebook că s-a infectat cu Covid 19 și este izolat la domiciliu.

Cu toate că USR PLUS a militat întotdeauna pentru concursuri și meritocrație, legislația permite, încă o dată, intruziunea politicului în administrație. Membrii AGA numesc administratorul companiilor. Deci, cine are majoritate în AGA, își numește omul în funcție”, spunea public Dragoș Curelea înainte de ședință. Colega sa de partid Sanda Bistrean nu a dorit să facă parte din niciun Consiliu de Administrație din aceleași principiu, singurul domeniu pe care l-a acceptat a fost educația.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/