Consilier local: „La Timișoara, USR+ PSD= LOVE”

20221014101133 9v1a0988 01

Proiectul prin care Primăria Timișoara ar fi urmat să aloce 100 milioane lei pentru Colterm a picat în ședința extraordinară și cu sprijinul consilierilor locali PSD. „La Timișoara, USR+ PSD= LOVE”, susține alesul local Pro România Roxana Iliescu.

O nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Timișoara a fost organizată degeaba luni seara. Plenul s-a desfășurat în sistem videoconferință, având un singur proiect pe ordinea de zi: alocarea unei sume de 100 milioane lei pentru Colterm, în vederea achiziționării certificatelor de poluare aferente anului trecut. Consilierii locali s-au contrat aproape o oră pe marginea acestui proiect de hotărâre, care în final a căzut.

Toate eforturile ar fi în van dacă noi nu am face în momentul de față poate ultimul mare efort pe care trebuie să-l facem pentru salvarea Colterm. După cele două amenzi primite, o nouă amendă poate fi fatală Coltermului. Cred că trebuie să facem un efort, pentru că așa cum s-au găsit bani pentru a se plăti la STPT în urmă cu puțin timp 40 și ceva de milioane de lei, cred că trebuie să ne gândim să plătim bani și către Colterm. O nouă amendă înseamnă nu doar apropierea poate chiar de falimentul total al societății, ci este aruncarea la gunoi a muncii depuse în ultimii doi, trei ani”, a afirmat Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei. De asemenea, Simion Moșiu, consilier local PNL, a precizat că o nouă amendă pentru Colterm ar reprezenta „o lovitură de grație”.

Pe de altă parte, Ovidiu Merean, consilier local USR, a afirmat că „nu înțeleg de unde să dea efectiv Primăria Timișoara acești bani pentru Colterm. 100 milioane lei înseamnă un stadion de fotbal. (…) Banii nu cresc în pom și nu cred că Primăria Timișoara are în momentul de față 100 milioane lei în conturi”.  „Acum ne întrebați pe noi de unde să scoată Primăria Timișoara banii, dar în urmă cu doi ani zbierați în tot orașul că aveți soluțiile. Problema nu este că intră Colterm în faliment, ci că nu veniți cu o soluție. Ce facem de mâine? Nu putem vorbi doar de faptul că nu avem bani, închidem și asta e”, i-a răspuns viceprimarul Tabără.

În discuție a intervenit și Paula Romocean, consilier local USR, pentru a aminti faptul că proiectul de hotărâre nu are aviz juridic și economic. „Executivul Primăriei Timișoara este în discuții cu firme care tranzacționează certificate, cu bănci pentru a găsi o soluție. Dvs. credeți că Primăria Timișoara este un aparat de inventat bani? Acum Consiliul Local Timișoara spune că plătim 100 milioane lei și undeva în Primăria Timișoara cineva printează 100 milioane lei?”, a precizat Paula Romocean.

Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și Marius Cârceie, din partea administratorilor judiciari ai Colterm, care a anunțat că societatea de termoficare a Timișoarei a reușit să strângă peste 40 de milioane lei, în vederea cumpărării unei părți din certificatele de poluare. „S-au strâns niște bani din neplata furnizorilor, nu sunt niște bani în plus, ei sunt necesari activității societății. Noi credem că vom strânge undeva la 50 milioane lei, acum avem 43 milioane lei adunați, și sperăm să existe disponibilitate din partea Primăriei Timișoara să dea diferența de bani”, a explicat Marius Cârceie.

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a ținut să amintească faptul că Dominic Fritz a susținut, la un moment dat, că Primăria Timișoara intenționează să ia un credit pentru a face rost de bani în vederea cumpărării certificatelor de poluare de către Colterm. „Până la acest moment, municipalitatea nu a contractat absolut niciun credit”, a precizat Roxana Iliescu.

În final, proiectul a fost supus votului, dar a căzut, fiind nevoie de 14 voturi pentru, însă s-au adunat doar 13. Așadar, Roxana Iliescu a acuzat USR și PSD că sunt în alianță la nivel local.

La Timișoara, USR+ PSD= LOVE! În mai puțin de o săptămână, în două plenuri distincte și cu privire la două proiecte de hotărâre importante, unul legat de noua organigramă DAS, iar cel de-al doilea legat de plata către Colterm a unei sume semnificative pentru ca societatea să poată cumpăra celebrele deja Certificate de CO2, USR a beneficiat de ajutorul direct și indirect al consilierilor locali PSD. Nu sunt nici pe departe singurele exemple de colaborare USR – PSD din acest mandat. Frumos ar fi din partea primarului Fritz să lase retorica conform căreia “Eu cred că PSD este un partid care dăunează grav intereselor românilor (…)”, să iasă public, să mulțumească PSD și să recunoască faptul că colaborarea dintre USR și PSD, la Timișoara, merge de minune”, a afirmat Roxana Iliescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/