Consilier local din Timișoara, un prim proces pierdut cu ANI

adrian lulciuc consilier timisoara proces pierdut cu ani
vestmed 1000x200 Stiri Timisoara publicitate pentru instalatii electrice

Adrian Lulciuc, consilier local PNL la Timișoara, a pierdut primul proces cu ANI, în care contesta decizia prin care a fost declarat incompatibil.

Adrian Lulciuc, liderul consilierilor locali PNL din Timișoara, a pierdut primul proces în fața Agenției Naționale de Integritate.

Vă amintim faptul că, în luna aprilie a acestui an, ANI a anunțat că Adrian Lulciuc s-ar fi aflat în incompatibilitate. Asta după ce, în timpul pandemiei de Covid-19, ar fi vândut măști unor societăți aflate în subordinea Primăriei Timișoara, deși era consilier local.

„În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitatea de asociat, a încheiat la data de 22 aprilie 2020, 3 contracte de furnizare produse (achiziții directe – facturi fiscale în valoare totală de 73.780 lei), cu diverse societăți înființate ori aflate în subordinea/sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara”, a transmis ANI.

Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Adrian Lulciuc a contestat decizia ANI, însă, în urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de liberal.

„Respinge acţiunea formulată de reclamantul Lulciuc Adrian Răzvan, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată”, scrie în sentința pe scurt a Curții de Apel Timișoara.

Adrian Lulciuc are la dispoziție 15 zile de la comunicare pentru a face recurs.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/