Clisura Dunării se racordează la rețeaua de gaz metan doar dacă Guvernul României își dă acordul să trimită în Caraș-Severin aproape toți banii pe care îi are pregătiți pentru astfel de investiții în întreaga țară!
Banatul Montan are nevoie de gaz metan ca de aer. Un județ a cărui strategie de dezvoltare se bazează pe turism nu poate fi văduvit în continuare de cele mai banale semne ale civilizației. Alimentarea cu gaz e unul dintre acestea. Ministrul Energiei a autorizat recent executarea lucrărilor de construire a conductei de transport gaze naturale pe traseul Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa, ceea ce a reaprins flacăra speranței și pentru celelalte localități ale județului, prezente în 2020 pe o hartă, ce-i drept, electorală. Pe acea hartă apar și orașele Oravița și Moldova Nouă. Din fericire, n-a rămas totul desenat frumos pe un material electoral, ci a fost transpus într-un proiect. Proiect care e depus deja pentru aprobare și finanțare, dar care are o mare problemă: valoarea estimată!
„Alături de primarii altor 34 de comunități, de la Brtebu până la Berzasca, am depus proiectul pentru gaz metan. Valoarea e foarte mare, 1 miliard de lei, ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de euro! Adică un sfert din toți banii țării alocați pentru gazul metan! E vorba de jumătate din județul Caraș-Severin care poate beneficia de gaz. Dacă vrem să dezvoltăm județul trebuie să realizăm această investiție. Echipa din Primăria Moldova Nouă a reușit în 3 luni să adune toate datele și să lucreze excelent cu toți primarii, indiferent de culoarea lor politică. Am o singură temere, că proiectul e foarte mare și că ba fi intens dezbătut în Guvern.”, a declarat Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă.