Condiții mai bune de studiu pentru elevi în două școli din comuna Cornereva

cornereva primarie

Cu bani de la Ministerul Dezvoltării, școala primară din satul Zănogi, aparținător comunei Cornereva, va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Lucrările vor începe în prima parte a anului.

500.000 de lei sunt alocați, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, comunei Cornereva, pentru reabilitarea acestei unități de învățământ, unde mai învață astăzi aproximativ 25 de copii. Potrivit primarului Nicolae Novăcescu, lucrările la școala din Zănogi vor începe, cel mai probabil, în primăvară, atunci când vor fi reluate și cele de la școala din Bogâltin, care au fost sistate pe perioada iernii. În cazul unității de învățământ de la Bogâltin, modernizarea se face cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de aproximativ 270.000 de euro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Cea de la Bogâltin, mai mult ca sigur, se va finaliza în acest an, la cea de la Zănogi nu s-au demarat încă lucrările, dar din primăvară trebuie să începem și aici. Avem constructor, lucrarea a fost deja atribuită, așteptăm să vină vremea bună, să se încălzească, pentru a se putea lucra. La școala din Bogâltin beneficiem de o investiție europeană, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar cea din Zănogi se face cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.”, a punctat primarul Novăcescu.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/