Condiții ca la oraș și în satul Tirol!

primar doclin

Administrația locală din Doclin pregătește terenul pentru 2023, an în care se va trece la implementarea proiectului câștigat de primărie pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Se lucrează la întocmirea documentelor necesare pentru demararea unei investiții de care vor beneficia 250 de gospodării din satul Tirol, comuna Doclin. Este vorba despre realizarea sistemului de canalizare, satul Tirol fiind singurul dintre cele arondate comunei Doclin care nu beneficiază de o astfel de facilitate. Investiția se ridică la 6,5 milioane de lei și se derulează cu fonduri de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Pregătim studiul de fezabilitate, suntem la faza de ridicări topo, și sperăm ca în a doua jumătate a anului viitor să demarăm și investiția propriu zisă. De acest proiect beneficiază în jur de 250 de gospodării. La Tirol doar canalizarea ne mai lipsește, căci alimentarea cu apă am realizat-o în anii trecuți. Prin realizarea acestei investiții putem spune că am încheiat cu tot ceea ce înseamnă alimentare cu apă și canalizare în comună.”, ne-a declarat primarul comunei Doclin, Dănuț Oană.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/