Condamnări pentru sutele de șpăgi de la morgă, după înțelegeri cu procurorul!

Un asistent de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, care a luat mită de 136 de ori, și un angajat al unei firme de pompe funebre, au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției!

Tribunalul Caraș-Severin a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin cu inculpații Iordan-Cristian Hopartu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, și cu inculpata Mariana Sidor, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Ambii au acceptat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații sunt obligați să presteze un număr de 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Reșița sau Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin. În plus, s-a dispus confiscarea de la inculpatul Hopartu a sumei de 40.800 de lei.

Asistent medical în cadrul Secției de Anatomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Reșița, Hopartu fusese reținut pentru că a luat mită de 136 de ori pentru ca persoanele decedate să fie preluate cu prioritate de o anumită firmă de pompe funebre. „S-a reținut faptul că, în cursul anului 2018, inculpatul în calitatea sa de asistent medical al Secției de Anatomie Patologică, a primit de la reprezentanții societății comerciale, prin intermediul inculpatei, periodic, sume de bani cuprinse între 300 lei și 2700 lei, în legătură cu atribuțiile de serviciu, respectiv activități de restaurare a cadavrelor la care era obligat conform legii. Suma totală primită de inculpat în scopul arătat mai sus este de 40.800 lei”, au explicat organele de cercetare penală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/