CONDAMNARE DEFINITIVĂ. Ionesie Ghiorghioni merge la pușcărie! Se predă de bunăvoie!

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a scăpat cu o pedeapsă mult redusă de Curtea de Apel Timișoara în urma infracțiunilor de corupție săvârșite în relațiile contractuale dintre administrația județeană și firma Camand!

Condamnat la șapte ani și patru luni închisoare de Tribunalul Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni a declarat apel, iar pedeapsa definitivă i-a fost aproape înjumătățită. Curtea de Apel i-a admis calea de atac, a admis totodată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de avocatul acestuia, Cosmin Bolosin, la Tribunalul Caraș-Severin, și a schimbat încadrarea juridică reţinută de prima instanță într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată. În consecință, Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat la patru ani şi 6 şase luni închisoare. Ghiorghioni a fost obligat să plătească statului suma de 9.500 lei cu titlu de confiscare specială. Instanța a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 9500 lei.

Potrivit avocatului Bolosin, Ionesie Ghiorghioni se va preda în câteva minute la Poliția Orașului Oțelu Roșu, de unde va ajunge, într-un final, în Penitenciarul Popa Șapcă. Reamintim că Ionesie Ghiorghioni a mai fost condamnat, tot de Tribunalul Caraș-Severin, la trei ani și două luni închisoare, în dosarul alegerilor prezidențiale, alături de Sorin Frunzăverde. Și acea sentință a fost atacată la Curtea de Apel Timișoara.

 

CITEȘTE ȘI:

NEWS ALERT. Frunzăverde și Ghiorghioni, condamnați la închisoare!