În anul 2019 se împlinesc 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, prilej cu care Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale organizează o serie de evenimente publice, precum și un concurs adresat studenților.
Concursul pentru realizarea unei broșuri informative cu tema „România în NATO – 15 ani”, în cadrul campaniei de informare publică #WeAreNATO a fost lansat miercuri, la Universitatea de Vest din Timișoara.
Competiția, adresată studenților din instituțiile de învățământ superior cu programe de studii în științe ale comunicării, are ca scop promovarea valorilor fundamentale ale Armatei României și ale NATO, în contextul împlinirii, în 2019, a 15 ani de la aderarea României la NATO și a 70 de ani de la înființarea Organizației Nord-Atlantice.
„Universitatea de Vest din Timișoara v-a obișnuit pe toți să fie locul în care evenimentele să vină din toate domeniile. Universitatea noastră este una specială, pentru că, pe lângă, să spunem, domeniile ce reprezintă în general o universitate comprehensivă, mai avem și altele, mai avem și teatru, mai avem și muzică. Ei bine, iată că încercăm ușor, ușor, să dezvoltăm o componentă și în zona de securitate și de aceea încercăm să întărim relațiile noastre cu ministerele specifice. Aș puncta aici pentru fiecare dintre cei prezenți, mai ales pentru studenți, cu atât mai mult cu cât facultatea, să-i spunem organizatoare, este Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Comunicare, faptul că acolo găzduim un master de securitate globală, iar la Facultatea de Matematică și Informatică, un master de Cyber Security”, declară prorectorul Universității de Vest, Mădălin Bunoiu.
Premiile acordate vor consta în obiecte, o zi de pregătire în cadrul Programului Militar, precum și o zi într-o unitate militară subordonată Statului Major al Forţelor Terestre.
În ţara noastră, campania este organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO.
Mai multe detalii privind regulamentul concursului, găsiți accesând link-ul: https://www.mapn.ro/nato_15_ani/brosura_informativa/index.php?fbclid=IwAR2jNjHseMDePNYNqS2BoxdST-sBe8f3n-TwicAYXcATrGyMdlHSBqTDmDs