Prima zi a Zilelor Palatului Cultural, ediția a XII-a, Reșița 2023, a fost un regal al cântecului, jocului și voii bune. Astăzi, sărbătoarea continuă cu poezia.
Muzică de fanfară, coruri și ansambluri folclorice, momente unice dedicate celor care au lăsat înaintașilor adevărate valori culturale, toate sub cupola unei noi ediții a Zilelor Palatului Cultural, ediția a XII-a, Reșița 2023, eveniment ce a debutat ieri, 02 septembrie, în orașul de pe Bârzava.
Organizat de Asociația Culturală Reșița Română, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, evenimentul a adunat în centrul civic zeci de reșițeni, care s-au bucurat de muzica fanfarelor din Mercina, Goruia și Anina, dar și de jocurile populare ale ansamblurilor folclorice invitate la această ediție. În fața Palatului Cultural, muzica de fanfară a răsunat până târziu, spre lăsatul serii, cu o horă la care și-au dat mână cu mână toți cei prezenți, o horă unde a domnit voia bună și brâul din străbuni, jucat de copii, părinți și bunici.
S-au depănat amintiri, s-a jucat, iar nostalgicii și-au adus aminte de vremurile de la sat, în care horele erau hore și cântecul fanfarelor făcea cinste tuturor sărbătorilor. Liviu Cocârlă, instructorul Fanfarei din Goruia, județul Caraș Severin, își amintește, cu drag, de acele vremuri, și povestește despre istoria fanfarei de la Goruia:
Zilele Palatului Cultural vor continua astăzi, 03 septembrie, când, de la ora 19, pe scena Palatului Cultural este programat un recital de poezie – Liubița Raichici, dar și un program de muzică clasică, sub interpretarea cvartetului Nuevo.