Aflat într-o stare tristă și dat uitării, bijuteria arhitecturală din comuna Constantin Daicoviciu a intrat într-un proces de revitalizare și va fi deschis pentru vizite. Povestea conacului este una tumultuoasă, cu drame de familie, strategii politice, datorii, soldați invadatori și degradare.
La începutul secolului XVII, negustorii armeni migrează în masă din Moldova către Transilvania, unde domnea principele Mihai Apafi. Nobilul a încercat să le câștige loialitatea, motiv pentru care i-a încurajat să creeze noi târguri și le-a garantat autonomie administrativă, împreună cu alte privilegii. Așa au apărut Armenopolis şi Elisabethopolis, astăzi Gherla și Dumbrăveni. Gherla este atestat ca oraș în 1721, an în care unul dintre întemeietori, Jacobus Christophorus, pornește istoria uneia dintre cele mai importante familii nobiliare și își ia numele de Jakabffy Kristóf. Cutuma vremurilor era ca armenii să se convertească la catolicism pentru a-și păstra drepturile date de către principe.
Descendenții lui Jakabffy Kristóf cumpără în 1808 domeniul de la Zăgujeni, la aproape 400 km distanță. După numele localității, Miklós şi Simon își anexează titlul nobiliar „de Zaguzsén”. Miklós, singurul proprietar al domeniului, moare în 1841 și fiii săi adoptivi Imre şi Gyula Kopal moștenesc averea. Imre construiește un ansamblu rezidențial care este folosit în prezent de către orfelinat. Președintele Partidului Maghiar din România și-a desfășurat activitatea la rezidența lui Imre până în 1944, când a fost internat forțat la București și clădirea a intrat în proprietatea statului. Gyula este cel care preia șantierul început de tatăl său în 1835 și le finalizează în 1850. Dar, din cauza unor datorii, nu se poate bucura de conac și îl vinde baronesei Hermine von der Heydte.
Fiul baronesei moare în 1874 prematur, iar familia vinde moșia către industriașii vienezi Juhász, care extind clădirea palatului și modernizează întreg ansamblul. Tot familia este cea care amenajează parcul aferent de 3000 mp, cu arbori de esență rară, o seră și piscină. Conacul se poate lăuda cu 22 de camere pe un singur nivel, suprafața utilă de 900 mp și o pivniță care este la 90% din suprafața clădirii și alte opt corpuri cu suprafețe între 200 și 800 mp.
În timpul celui de-al doilea război mondial, rușii folosesc conacul drept spațiu de cazare. Comuniștii români l-au lăsat așa cum l-au lăsat ostașii țării prietene la acea vreme. În 2019, a fost scos la vânzare și cumpărat de către un localnic care a demarat procesul de revitalizare la început de 2024.
În luna octombrie, între 12 și 13, conacul își redeschide porțile în cadrul evenimentului Zestrea – Festival de arte și bucurii, unde vor avea loc expoziții, ateliere, tabără cu tematică dacă și romană, târguri, concerte live și un festival culinar live. Vom reveni cu detalii despre festival în timp util!